10 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăKovesi, Coldea şi Ponta, audiaţi în legătură cu condamnarea lui Dan Voiculescu

Kovesi, Coldea şi Ponta, audiaţi în legătură cu condamnarea lui Dan Voiculescu

„Este un dosar care a fost cercetat de Parchetul General, cu privire la înregistrările din spaţiul public, ale fostului preşedinte, în care s-au făcut verificări cu privire la posibilitatea influenţării deciziei într-un dosar care îl priveşte pe profesorul Voiculescu, GRIVCO şi pe alte persoane. În cadrul cercetării penale din acest dosar, noi nu am fost citaţi în niciun fel. Ulterior, am căpătat în mod procesual calitatea de persoană vătămată, şi vorbesc de GRIVCO, pe care o asist, dar la două zile după ce ni s-a recunoscut această calitate, s-a dat o soluţie de clasare a dosarului. Ca urmare, procurorul-şef ierarhic a constatat că ne-a fost încălcat dreptul la apărare, a infirmat această soluţie. Urmează să se reia cercetarea penală, să se completeze, să putem face şi noi probe, să solicităm probe, să participăm la audierea persoanelor”, a declarat avocatul Adrian Toni Neacşu, care reprezintă grupul GRIVCO, deţinut de Dan Voiculescu.

Surse judiciare au declarat, pentru Mediafax, că în acest dosar au fost audiate următoarele persoane: fostul preşedinte Traian Băsescu, procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, judecătorii Camelia Bogdan şi Alexandru Mihalcea, fostul adjunct al SRI, Florian Coldea, fostul premier Victor Ponta, dar şi peste 30 de jurnalişti de la postul de televiziune România TV.

Îanului tren luna ianuarie a cut, procurorii de la Parchetul General au deschis un dosar penal după ce a apărut în spaţiul public o înregistrare în care Traian Băsescu apare când vorbeşte despre informaţii pe care le-ar fi primit în legătură cu dosarul ICA, în care a fost condamnat Dan Voiculescu. Ulterior, dosarul a fost clasat, iar apărarea grupului GRIVCO, deţinut de Dan Voiculescu, a formulat o plângere faţă de decizia de clasare, iar cauza a fost redeschisă.

Iniţial, dosarul a fost deschis după ce procurorii s-au autosesizat în urma înregistrărilor apărute în presă.

Sebastian Ghiţă a prezentat, la vremea respectivă, o înregistrare în care interlocutorul este prezentat ca fiind fostul preşedinte Traian Băsescu care spune că ştie cum a fost condamnat Dan Voiculescu şi cum era aranjată mutarea Cameliei Bogdan în locul magistratului Mustaţă.

Cele mai citite

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...
Ultima oră
Pe aceeași temă