12.8 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăJoi şi Vineri la Sala Palatului – 100 de companii și 4000...

Joi şi Vineri la Sala Palatului – 100 de companii și 4000 de oportunități de carieră

Joi şi Vineri, pe 22-23 octombrie, va avea loc târgul de carieră Angajatori de TOP. La eveniment vor participa 100 de companii care oferă peste 4000 de oportunități de carieră, joburi deschise atât pentru profesionişti, cât şi pentru persoane entry-level. Oportunitățile de carieră la care pot aplica cei interesați sunt din industrii diverse de la IT, Telecom, BPO, Inginerie la FMCG şi Consultanţă. Ce se întâmplă cu CV-urile celor care aplică la standul companiilor prezente la târgul de joburi Angajatori de TOP?

În cadrul târgului din această toamnă vor fi prezente 100 de companii cu planuri importante de recrutare, angajatori care reprezintă domeniile: IT&Telecom, Servicii şi Outsourcing, Finanțe-Bănci, Inginerie, Retail, Consultanță, FMCG, Turism etc.

Cum să te faci remarcat? Sfaturi pentru cei care sunt în căutarea unui job. Pregătirea pentru întâlnirea cu angajatorii este foarte importantă şi contează foarte mult în procesul de angajare. Este esenţial să îţi cunoşti obiectivele şi aşteptările în raport cu noul loc de muncă, însă la fel de important este să cunoşti aşteptările angajatorilor. În urma centralizării informaţiilor primite, top 10 sfaturi pe care angajatorii le au pentru cei care sunt în căutarea unui job sunt:

  1. Să îşi actualizeze în mod constant CV –ul;

  2. Să se informeze despre companie şi specificul activităţilor acesteia;

  3. Să aplice la poziţiile disponibile în conformitate cu pregătirea şi abilităţile sale;

  4. Să trateze cu seriozitate toate etapele de selecţie;

  5. Să aibă o atitudine deschisă, comunicativă în discuţia cu reprezentanţii companiilor;

  6. Să fie pregătit pentru un interviu cu exemple cât mai relevante din experienţa sa;

  7. Să fie permanent conectat la pulsul pieţei muncii, în special în domeniul său de activitate;

  8. Să îşi asigure un update la nivelul standardelor și al tehnologiilor utilizabile în profesia sa, fluența limbii engleze şi, eventual, a unei alte limbi străine.

  9. Să participe la activităţi şi evenimente unde poate întâlni compania în cadrul căreia îşi doreşte să se angajeze;

  10. Dacă sunt candidaţi fără experienţă să se implice în programe de internship, workshopuri, cursuri, concursuri, portofolii şi proiecte project based;

Ce se întâmplă cu CV-urile celor care aplică la standul companiilor? În urma participării la evenimentul Angajatori de TOP, candidații care au aplicat fie la stand, prezentând fizic CV-ul, fie au aplicat ulterior online, vor intra automat într-un proces de recrutare şi selecţie. În urma selecţiei vor fi contactaţi candidaţii potriviţi pentru posturile deschise, iar după o scurtă discuţie telefonică, aceştia vor fi invitaţi şi la sediul companiei pentru a avea o întâlnire formală, sub forma unui interviu. De obicei, procesul de selecţie este format din 2 sau 3 interviuri, incluzând sau nu o probă practică, în funcţie de tipul postului.

Ce spun cei care și-au găsit un job în urma participării la Angajatori de TOP? Târgurile de carieră sunt un mijloc eficient pentru obţinerea unui job. Fie că vorbim despre profesionişti cu experiență sau juniori la început de drum, există 4000 de oportunități de carieră la târg. „Pentru mine experienţa de la Angajatori de TOP a fost una norocoasă. Ţin minte că nu voiam să ies din casă în ziua respectivă şi cu toate astea, s-a demonstrat a fi cel mai bun lucru pe care l-aş fi putut face. Îmi amintesc cu foarte mare plăcere atitudinea prietenoasă a reprezentanţilor Genpact şi volumul mare de informaţii cu care m-au copleşit. Cu ce m-am ales în urma târgului? Un job care mi se potriveşte de minune, o echipă cu oameni faini şi multe glume zilnice. Înainte de a merge la târgul de carieră am verificat site-ul evenimentului şi am apreciat în mod deosebit informaţiile despre companiile participante distribuite pe pagina de Facebook a Angajatori de TOP. Deci, pentru toţi cei care sunt în căutarea unui job: ieşiţi din casa fie că plouă, fie că ninge pentru că s-ar putea ca la finalul zilei să iasă soarele„ Ana-Maria Maliia, Employer Branding Specialist, Genpact.

Job-uri pentru care angajatorii întâmpină dificultăți de recrutare. Job-urile adresate candidaţilor care deţin abilităţi tehnice (Java, ABAP, SharePoint, SAP funcţional), dar şi cunoştinţe avansate de limbi străine, printre care: germană, franceză, spaniolă, italiană, suedeză, norvegiană, finlandeză şi daneză, sunt poziţiile pentru care angajatorii întâmpină dificultăţi în recrutare. În plus, poziţiile cu un grad mai mare de senioritate care presupun o combinaţie de competențe tehnice şi limbi străine, alături de joburile adresate specialiştilor de nişă, în special în zona de IT, unde numărul candidaţilor este limitat.

Programe de internship și trainee. La această ediție, studenții şi proaspăt absolvenții care doresc să se implice într-un program de internship pot aplica la peste 23 de programe disponibile în cadrul companiilor care participă la eveniment. Câteva dintre companiile care au deschise astfel de poziţii sunt: BearingPoint România (Paid Internship Business Consulting – SAP; Internship Reporting and Software Development), BCR (Internship Back Office), Ericsson Telecommunications România (IT Graduate Program) IBM (Internship Test Specialist, Internship Support Center Representative (UNIX/LINUX), Internship Business Operations Analyst), InCrys (Internship IT Sourcer), Kaufland România (Program Trainee), KFC (Manager Trainee) Microsoft  (Microsoft Academy College Hires – Support Engineers), NN Asigurări de Viață  (Internship HR-Sales), Oracle (Part-Time Internship in Deal Management – German Speakers, Internship – Cloud Applications Technology Solution Consultant – French Speakers, Part-Time Internship in Deal Management – Portuguese Speakers), Piraeus Bank  (Programul de Internship SHARE BANKING. SHARE VALUE), Prysmian Group (Graduate Program), ProCredit Bank (Young Bankers – Program Internațional), SGS România (Programator Junior), Societe Generale European Business Services (Internship HR, Young Graduates Internship Program).

Cei care doresc să afle care sunt sfaturile specialiştilor în recrutare, ultimele noutăţi şi cele mai inovatoare proiecte din domeniul IT, precum şi ultimele tehnologii utilizate şi cum funcţionează acestea, dar şi beneficiile, provocările întâlnite şi metodologiile de lucru pe care le folosesc companiile pot participa la cele 30 workshopuri şi conferinţe care vor avea loc în cadrul Angajatori de TOP. Câteva dintre companiile care vor susţine astfel de sesiuni sunt: Accenture Mc Donald’s România, BCR, Telus Internaţional Europe, DB Schenker SSC , Genpact, Telekom România, Hewlett-Packard, REWE România, CHEP.COM, Oracle, Libra Internet Bank, Computer Generated Solutions România, Vodafone, Societe Generale European Business Services, Automatic Data Processing (ADP) România, IBM, InCrys, Oracle, Ericsson Telecommunications România, Stefanini România, Dell, 1&1 Internet Development etc. Cei care doresc să se înscrie trebuie să se grăbească, acestea fiind ultimele zile în care își pot rezerva un loc la conferințele și workshopurile Angajatori de TOP. Programul lor poate fi accesat pe www.hipo.ro

Angajatori de TOP Bucureşti va avea loc joi, 22 octombrie, în intervalul 10.00-17.00 și vineri, 23 octombrie, în intervalul 10.00-19.00.

Cele mai citite

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...
Ultima oră
Pe aceeași temă