-2.4 C
București
marți, 13 ianuarie 2026
AcasăInvestigații România LiberăIsărescu: Suntem la limita finanţării relativ ieftine a deficitelor noastre

Isărescu: Suntem la limita finanţării relativ ieftine a deficitelor noastre

România nu mai poate miza pe o creştere a deficitului de cont curent dacă nu face ajustările necesare, în prezent ţara noastră fiind la limita finanţării relativ ieftine, a declarat miercuri guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu. „Spunea cineva că dacă nu facem ajustare majorăm deficitul de cont curent. Eu nu-l mai văd majorat. Nu o să ne mai finanţeaze nimeni. Nici nu apucăm să luăm o măsură din aceasta de ieşire din criză, de stimulare a creşterii economice şi ne pomenim cu un blocaj al finanţării. Oricum suntem la limita finanţării relativ ieftine a deficitelor noastre”, a spus Isărescu, citat de NewsIn.

De asemenea, el a declarat că, în cazul în care vom miza pe ideea unui deficit mare, dobânzile vor deveni împovărătoare. „Sau vom face deficite ceva mai mari, nu foarte mari şi vom constata că tot surplusul de deficit se duce exact pe dobândă, pe majorarea costului creditului”, a adăugat guvernatorul. Referindu-se la reducerea salariilor bugetarilor cu 25%, el a spus că, după ce au fost majorate cu 80% în trei ani, a fost o măsură de ajustare şi nu una de austeritate, iar ca orice tăiere de salarii este dureroasă, scade nivelul de trai, iar factorul politic nu poate să şi-o asume cu uşurinţă.

„Ionuţ Dumitru (economist-şef al Raiffeisen Bank n.r.) a spus că programul nostru nu a fost de austeritate, ci de ajustate. Sunt total de acord cu el şi vin şi spun, în plus, că nu e un simplu joc de cuvinte. Dacă creşti ceva cu 80% şi constaţi că nu mai ai putere să mai susţii acest lucru şi reduci de la o creştere de 80% la una de 50%, aceasta este o măsură de austeritate sau este ajustare? Este ajustare şi nu este un simplu joc de cuvinte aici. După ce ai majorat salariile bugetarilor cu 80% în trei ani, reducerea cu 25% este ajustare”, a spus guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

El a adăugat că orice tăiere de venituri este dureroasă, în condiţiile în care salariatul s-a angajat să ia credite bancare şi s-a obişnuit cu un alt nivel de trai. „Dacă luăm cazul specific al României, obiectivul major este convergenţa sustenabilă a nivelului de trai către media din Uniunea Europeană, să trăim ca în Uniunea Europeană. Mesajul din 2007 că o să trăim ca în Uniunea Europeană este valabil numai pe termen îndelungat. Probabil că nu pentru generaţia noastră, dacă suntem corecţi cu noi şi nu ne îmbătăm cu apă rece”, a mai spus guvernatorul BNR.

 

Cele mai citite

Moarte suspectă a unui agent GRU în Cipru. Legătura cu dispariția unui important CEO rus

Ambasada rusă din Cipru a anunțat luni moartea, survenită săptămâna trecută, a unui angajat identificat doar sub numele de „A.V. Panov”. Conform presei locale,...

Val de insolvențe la final de 2025: peste 1.000 de firme au intrat în procedură într-o singură lună

Doar în ultima lună a anului 2025, peste 1.000 de companii au intrat în insolvențăUltimele luni din 2025 au adus o presiune tot mai...

Zeljko Kopic, performanță istorică la Dinamo! Croatul intră în topul celor mai longevivi antrenori din istoria clubului

Cu 773 de zile pe banca „roș-albilor”, tehnicianul croat se alătură unui top select al legendelor din „Ștefan cel Mare”.Zeljko Kopic (48 de ani)...
Ultima oră
Pe aceeași temă