20.9 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăIsărescu: "Am repulsie faţă de cuvântul criză". De ce spune şeful BNR...

Isărescu: “Am repulsie faţă de cuvântul criză”. De ce spune şeful BNR că leul este în criză şi prea stabil

Guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, a vorbit miercuri despre sentimentul său de repulsie faţă de cuvântul criză. “În prima parte a vieţii mele profesionale, în anii 71 – 79, am tot vorbit despre tot felul de crize şi am această repulsie faţă de acest cuvânt. Înainte de 1989 capitalismul era în criză, iar socialismul într-un succes deosebit. Am asistat la multe crize. Din criză în criză am tot crescut. Aşa s-a format Europa. Din toate aceste crize, din 1971 şi până în 1989 a apărut moneda unică, singura de acest fel pe care a cunoscut-o omenirea’, a arătat Isărescu, citat de money.ro.

“Azi l-am ascultat pe preşedinte (Traian Băsescu, n.r.) şi am făcut o analiză de text. Cuvântul criză a fost cuvântul pe care l-am auzit cel mai des’, a spus guvernatorul BNR la o dezbatere inspirată de cartea “De la Marea Dezordine la Noua Normalitate”, scrisă de consilierul său, Adrian Vasilescu.

Isărescu apreciază că termenul recesiune este mai potrivit. “O să ieşim şi din recesiunea aceasta. Ce va rămâne atunci din criză? Un sentiment general cum că nu ne-a fost mereu bine”, a arătat Isărescu.

El a explicat, pe de altă parte, cum poate interpreta cuvântul criză atunci când se vorbeşte despre moneda naţională. “Am constatat că leul este foarte în criză şi este prea stabil. Atunci când s-a apreciat leul, exportatorii mai că ne-au spart geamurile la BNR. Şi atunci întreb, când a fost criză, când leul s-a depreciat sau când leul s-a apreciat?”, a întrebat Isărescu.

“Oare când ieşim din criză? Când eşti în criză? Când faci un chef mare şi întreci măsura, sau a doua zi dimineaţă, când te apucă mahmureala?”, a mai spus Isărescu, subliniind că titlul cărţii scrise de consilierul său reflectă foarte bine ce se întâmplă azi.

Cele mai citite

Regele Charles, un an de la încoronare. Aniversare fără fast

Pe data de 6 mai se împlinește un an de la încornarea regelui Charles. Însă nu va fi o zi cu fast pentru Regele...

VIDEO. Limitator inteligent de viteză montat la Snagov

La Snagov s-a montat primul limitator de viteză inteligent din România, ce îi oprește numai pe șoferii care încalcă limita de viteză din zonă. Un...

Regele Charles, un an de la încoronare. Aniversare fără fast

Pe data de 6 mai se împlinește un an de la încornarea regelui Charles. Însă nu va fi o zi cu fast pentru Regele...
Ultima oră
Pe aceeași temă