13.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăIncognitoRomânia susține Balcanii de Vest împotriva influențelor destabilizatoare ale Rusiei, anunță președintele...

România susține Balcanii de Vest împotriva influențelor destabilizatoare ale Rusiei, anunță președintele Iohannis

România susține Muntenegrul și celelalte țări din Balcanii de Vest împotriva influențelor destabilizatoare ale Rusiei, a declarat președintele Iohannis la întâlnirea avută cu președintele Muntenegrului, Jakov Milatović.

“Ca parteneri în cadrul NATO, am subliniat că este foarte important să construim un spațiu comun al rezilienței împotriva dezinformării și a campaniilor maligne lansate de Federația Rusă. L-am asigurat pe Președintele Milatović că România va continua să sprijine Muntenegru și celelalte state din Balcanii de Vest în eforturile lor de contracarare a influențelor destabilizatoare generate sau încurajate de Federația Rusă”, a precizat președintele Iohannis la declarațiile de presă comune cu președintele Milatović.

Președintele Iohannis a subliniat că România continuă să sprijine intrarea Muntenegrului în UE. “L-am felicitat pe Președintele Milatović pentru progresele făcute de țara sa, de la preluarea mandatului de Președinte, pe calea reformelor necesare în procesul de aderare la Uniunea Europeană și am încurajat continuarea în ritm susținut a implementării reformelor, în vederea finalizării cât mai rapide a procesului de negociere”, a precizat președintele Iohannis. Șeful statului român a spus că omologul său din Muntenegru speră ca țara lui să devină membru în UE în anul 2028. “Am discutat pe larg cu domnul președinte aceste chestiuni și mi-a prezentat ambiția de a face pasul decisiv în 2028. Personal, cred că, dacă toată lumea se străduiește, este un obiectiv realizabil”, a susținut președintele României.

Cei doi șefi de stat au avut o întâlnire la București, la Palatul Cotroceni, în ziua de 12 martie 2024. Ulterior, în aceeași zi, președintele Milatović s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu premierul Marcel Ciolacu.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...

Fostul președinte Ion Iliescu, audiat acasă de procurori, în dosarul Mineriadei

O echipă de anchetatori de la Parchetul General a mers, vineri dimineaţa, la locuinţa lui Ion Iliescu, pentru a-l anunţa pe fostul preşedinte că...
Ultima oră
Pe aceeași temă