19.9 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăÎn topul caselor din vacanţă din zonele montane, conduce Franţa

În topul caselor din vacanţă din zonele montane, conduce Franţa

Într-un studiu care ia în calcul investiţiile în casele de vacanţă din Franţa, Elveţia, Austria, Canada şi Statele Unite, pe primul loc se află staţiunea Megève, din Alpii Francezi, cu o creştere a preţurilor de 4,3%, faţă de anul trecut. Pe locurile doi şi trei se află tot staţiuni din Franţa: Méribel şi Val d’Isere.

Casele, apartamentele şi cabanele din zonele montane, din apropierea pârtiilor de schi revin în lumina reflectoarelor, o dată cu deschiderea sezonului de iarnă.

În acest an, vedete sunt locuinţele de vacanţă din Alpii Francezi, pentru că ele au atras cel mai mare număr de investitori din lume. Astfel, în această zonă, cel mai mult a crescut numărul investitorilor englezi, care reprezintă acum între 30 şi 40% din totalul cumpărătorilor, în funcţie de staţiune, potrivit unui studiu internaţional al agenţiei Knight Frank. Pe lângă aceştia, interesaţi de casele de vacanţă din Megève, Méribel, Val d’Isere şi Courchevel 1850 mai sunt şi italienii şi francezii cu bani. În schimb, a scăzut numărul ruşilor care cumpără aici, lucru care se pare că nu afectează vânzările din regiune.

În staţiunea Megève preţurile caselor de vacanţă au crescut cu 4,3%, în Méribel cu 3,1% , în Val d’Isere şi Courchevel 1850 cu 3%, potrivit aceluiaşi studiu.

Aceiaşi munţii -Alpii, dar o altă ţară şi un alt stil de management al localităţilor. La un munte distanţă, în staţiunile din Alpii Elveţieni preţurile locuinţelor de vacanţă au rămas neschimbate. Iar în America şi Canada, chiar au scăzut.

De ce se bulucesc investitorii în Alpii Francezi şi în alte părţi ale lumii nu?

Există mai mulţi factori. Staţiunile franţuzeşti se află la o mai mare altitudine, aşa încât sezonul cu zăpadă este mai lung. În plus, francezii oferă şi alte activităţi decât schiul, îmbogăţind agenda turiştilor cu evenimente culturale şi oferind o gastronomie mult mai variată“, declară Liam Bailey, de la Departamentul de Cercetare al agenţiei Knight Frank.

Un alt motiv este şi faptul că în această regiune au crescut veniturile din chirii, ca urmare a programelor guvernamentale care au încurajat dezvoltarea de activităţi pentru turişti şi pe timpul verii: concerte, festivaluri, concursuri de alpinism şi multe altele.

Evoluţia preţurilor proprietăţilor din staţiunile de schi, în ultimul an

 

 Megève, Franţa

4.3%

 Méribel, Franţa

3.1%

 Val d’Isere, Franţa

3.0%

 Courchevel 1850, Franţa

3.0%

 Verbier, Elveţia

0.4%

 Chamonix, Franţa

0.0%

 Zermatt, Elveţia

0.0%

 Gstaad, Elveţia

0.0%

 Revelstoke, Canada

0.0%

 South Lake Tahoe, SUA

-4.3%

 Telluride, SUA

-4.8%

Sursă: The Knight Frank

Cele mai citite

Modificări de trasee în acest weekend, în timpul desfășurării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”

Cu ocazia organizării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”, în zilele de 27.04.2024 (sâmbătă) și 28.04.2024 (duminică), între orele 09:00 – 22:00, circulația rutieră va fi restricţionată pe Șos....

Nicolae Ciucă comentează declarația lui Ciolacu. Premierul a susținut că Buzăul nu este în Moldova

La sediul Biroului Electoral Municipal, Nicolae Ciucă a fost întrebat despre comentariile premierului Marcel Ciolacu privind locația Buzăului și aluzia sa la un posibil...

Kremlinul spune că legăturile dintre Moscova și Beijing vor continua

Kremlinul a ignorat o călătorie în China a secretarului de stat american Antony Blinken, în timpul căreia acesta și-a exprimat îngrijorarea cu privire la...
Ultima oră
Pe aceeași temă