9.5 C
București
sâmbătă, 26 octombrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăGoogle ridică Bursa de la New York

Google ridică Bursa de la New York

Bursa de la New York a închis luni în creştere pentru cea de-a treia şedinţă consecutiv, datorită optimismului generat de oferta de 12,5 miliarde de dolari lansată de Google pentru Motorola Mobility, transmite Reuters, citată de Mediafax.

Fuziunile şi achiziţiile sunt considerate un semnal că marile companii au rezerve substanţiale de bani şi sunt dispuse să cheltuiască deşi creşterea economică a încetinit.

Indicele Dow Jones Industrial Average a închis în urcare cu 1,9%, iar Standard & Poor’s (S&P) 500 a crescut uc 2,18%. Piaţa Nasdaq a câştigat totodată 1,88%.

Acţiunile Motorola Mobility au crescut cu 55,8% după ce Google a oferit 12,5 miliarde de dolari pentru a prelua compania, cea mai mare achiziţie derulată vreodată de gigantul căutărilor pe internet.

Titlurile Google au pierdut însă 1,2%.

Odată cu creşterea de luni, pierderile semnificative de săptămâna trecută au fost recuperate. Printre cei mai mari câştigători au fost băncile, care au înregistrat însă în ultima perioadă cele mai accentuate scăderi. Bank of America a urcat cu 7,9%, reuşind cea mai bună creştere din componenţa indicelui Dow Jones.

Acţiunile companiilor producătoare de telefoane mobile au crescut datorită optimismului generat de achiziţia Motorola Mobility. Titlurile Research In Motion, compania canadiană care produce telefoanele Blackberry, au urcat cu 10,4%, iar acţiunile Nokia listate la New York au avansat cu 17,4%.

Cele mai citite

Bugetele locale administrează o treime din finanțele publice. Reorganizarea ar putea reduce cheltuielile administrației

Deși atenția publicului se îndreaptă adesea spre bugetul de stat și bugetele de asigurări, bugetele locale gestionează anual aproape o treime din veniturile bugetului...

Grădina Botanică București devine Grădina Luminilor

Grădina Botanică din București devine, începând de azi, 25 octombrie, un spațiu magic prin evenimentul Grădina Luminilor, dedicat poveștii „Frumoasa și Bestia.” Grădina Botanică București...

Băiat de 17 ani în stare critică după ce s-a electrocutat pe un vagon

Un băiat de 17 ani, din Iași, se află în stare critică la spital, după ce s-a electrocutat joi seară urcând pe un vagon...
Ultima oră
Pe aceeași temă