16.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăFMI: economia Chinei nu va încetini

FMI: economia Chinei nu va încetini

Economia globală se va consolida, probabil, în a doua jumătate a acestui an şi se va accelera în 2015, însă ritmul ar putea fi mai lent decât se anticipează, a declarat directorul FMI, Christine Lagarde, adăugând că nu se aşteaptă la o încetinire puternică în China.

Politicile băncilor centrale de sprijinire a economiei ar putea avea doar un impact limitat asupra cererii, iar statele ar trebui să ia măsuri pentru a susţine activitatea economică prin investiţii în infrastructură, educaţie şi sănătate, atât timp cât îşi menţin un nivel sustenabil al datoriei, a spus Lagarde. Noile prognoze economice ale FMI, care vor fi publicate în iulie, vor fi uşor diferite de estimările instituţiei din aprilie, a avertizat Lagarde. „Activitatea la nivel global se accelerează, dar ritmul ar putea fi mai lent decât ne aşteptam, deoarece creşterea potenţială este mai slabă, iar investiţiile rămân limitate”, a spus directorul FMI. Avansul PIB al Chinei se va situa în acest an la 7-7,5%, estimează Lagarde.

„În pofida răspunsurilor la criză, recuperarea rămâne modestă, complicată şi fragilă, iar măsurile de stimulare a cererii, chiar dacă sunt susţinute de băncile centrale, îşi vor găsi limitele. Trebuie să sporim eforturile de sprijinire a creşterii. Există oportunitatea de a relansa investiţiile într-un număr de ţări, fără a pune în pericol sustenabilitatea finanţelor publice”, a declarat oficialul FMI, la o conferinţă organizată în sudul Franţei. Lagarde a repetat pe parcursul discursului că, deşi acum este momentul oportun pentru unele ţări să crească investiţiile, nu toate îşi permit această strategie. Economia americană îşi ­revine după evoluţia dezamăgitoare din primul trimestru, în timp ce zona euro iese treptat din recesiune şi trebuie să continue reformele, în principal de formare a uniunii bancare, a afirmat Lagarde.  

Cele mai citite

Dan Șucu, prima reacție după ce Rapidul a ratat toate obiectivele în acest sezon

După ce Rapidul a ratat toate obiectivele în acest sezon, Dan Şucu se declară dezamăgit și afirmă că managerii nu au apărat interesele clubului...

ANAF a publicat „Lista albă” pentru primul trimestru din 2024

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat „lista albă" a persoanelor juridice care au declarat şi au achitat la scadenţă obligaţiile fiscale de plată şi...

Ministerul Finanţelor a planificat împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 6 miliarde de lei

Ministerul Finanţelor a planificat să se împrumute, luna aceasta, cu aproape 6 miliarde de lei de la băncile comerciale. Suma este mai mică cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă