8.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăInvestigații România LiberăFinancial Times: Lupta anticorupţie din România arată limitele UE

Financial Times: Lupta anticorupţie din România arată limitele UE

“Laura Codruţa Kovesi, şefa Departamentului Naţional Anticorupţie, este sub presiune; susţinătorii ei se tem că va fi înlăturată ca parte a planului Guvernului de a revizui sistemul de justiţie. Acest fapt a declanşat proteste de stradă şi a arătat limitele controalelor speciale ale UE asupra României, de la aderarea ţării în 2007. Bucureştiul face parte dintr-un grup din ce în ce mai mare de capitale europene – în frunte cu Varşovia şi Budapesta – care confruntă Comisia Europeană în privinţa statului de drept. […] Măsurile luate reprezintă o recunoaştere tacită privind slăbiciunea căilor de atac ale Uniunii Europene împotriva oricărui stat membru care este în contradicţie cu Bruxelles-ul pe tema statului de drept şi a valorilor comune”, notează Financial Times, citat de Mediafax.

Pentru a sublinia situaţia privind corupţia din România, FT prezintă cazul lui Radu Mazăre: “Radu Mazăre este un om de spectacol, fost primar care a apărut pe coperta Playboy şi a stârnit revoltă prin faptul că a purtat o uniformă nazistă la un spectacol de modă. Acum, fostul primar al staţiunii Constanţa a fugit în Madagascar fiind confruntat cu acuzaţii de corupţie – şi a spus că se va întoarce doar atunci când va avea şansa unui proces echitabil. Cazul său face parte dintr-o luptă de intensitate tot mai mare în ceea ce priveşte corupţia şi guvernarea din România, în care au fost implicaţi mulţi politicieni de frunte şi Comisia Europeană”.

Cotidianul Financial Times notează faptul că Uniunea Europeană “încă mai are pârghii în relaţia cu Bucureştiul – în special nerăbdarea de a face parte din zona Schengen, în mod ideal până în momentul în care va prelua preşedinţia rotativă a UE anul viitor”.

“Protestele periodice anticorupţie din României sunt, de asemenea, o reamintire a faptului că un număr însemnat de oameni încă mai sunt atenţi la comportamentul politicienilor, cum ar fi domnul Mazăre”, se mai arată în materialul FT.

Liviu Dragnea, liderul formaţiunii aflate la guvernare, PSD, este prezentat drept “arhitectul reformării sistemului de justiţie”, deşi “a fost implicat în mai multe dosare penale, inclusiv o anchetă privind proiecte de infrastructură rutieră în valoare de 21 de milioane de euro, cu finanţare europeană”.

Cele mai citite

Poliția se așteaptă la valori mari de trafic spre munte și spre mare

Centrul Infotrafic a transmis că valorile de trafic ar putea să crească în principal pe cele două drumuri naţionale cu staţiuni montane intens circulate...

Rusia – Ucraina, ziua 773: SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde dolari pentru Kiev. VIDEO

Ministrul american al Apărării, Lloyd Austin, a anunţat o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un...

Poliția se așteaptă la valori mari de trafic spre munte și spre mare

Centrul Infotrafic a transmis că valorile de trafic ar putea să crească în principal pe cele două drumuri naţionale cu staţiuni montane intens circulate...
Ultima oră
Pe aceeași temă