21.2 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăEnergia, scoasă din ograda Ministerului Economiei

Energia, scoasă din ograda Ministerului Economiei

În două săptămâni, Departamentul pentru Energie din Ministerul Economiei va deveni instituţie de sine stătă-toare, spune ministrul delegat din domeniu, Constantin Niţă.

Departamentul pentru Energie va fi separat de Ministerul Economiei, din care face parte în prezent, şi va deveni, probabil până la 15 mai, o instituţie de sine stătătoare. Măsura va fi adoptată printr-o hotărâre de guvern, a spus ieri ministrul Niţă.

El a adăugat că Departamentul pentru Energie urmează să aibă 250 de angajaţi, inclusiv cu personalul de la cabinetele demnitarilor.

„Acum, Ministerul Economiei are cam 700 de angajaţi. Eu mi-am propus un număr de 230 – 250 de angajaţi cu tot cu ceea ce înseamnă cabinetele demnitarilor”, a adăugat el.

O altă împărţeală PSD-PNL?

De la venirea la putere în decembrie 2012, actuala coaliţie de guvernare şi-a împărţit mai multe domenii pe baza algoritmului politic, fără a fi clar dacă divizarea domeniilor în cauză va ajuta sau, dimpotrivă, va încurca dezvoltarea domeniului respectiv. În cazul de faţă, ministrul Niţă nu a explicat care vor fi avantajele scoaterii domeniului energetic de sub umbrela Ministerului Economiei, altele decât pacea pe scena politică.

Ideea separării sectorului energetic de restul ministerului Economiei nu e nouă. Aceasta a fost prima dată menţionată la începutul lunii aprilie. Surse guvernamentale declarau la începutul lunii aprilie că ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, ar putea avea propriul său minister. Înfiinţarea viitorului departament de energie poate fi astfel doar primul pas.

Recent, ministrul Niţă a părăsit Ministerul Economiei şi şi-a mutat biroul în sediul Elcen Bucureşti, departe de Ministerul Economiei condus de liberalul Varujan Vosganian.

La momentul mutării, reprezentanţii companiei Elcen s-au opus acestei decizii printr-un protest spontan. Crearea propriei sale structuri a obligat toate persoanele cu atribuţii în domeniu să se mute în noul sediu. Mai mult, angajaţi de la Elcen Bucureşti au fost nevoiţi să-şi mute birourile într-o altă clădire a companiei.

Ce va coordona ministrul Niţă

În subordinea sa va trece tot ce ţine de energie, direcţii aferente din minister şi cea mai mare parte din Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI). Niţă va coordona companii precum Romgaz, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Oltenia, Hunedoara, Electrica, Oil Terminal etc.

Cele mai citite

Lumina Sfântă a fost adusă în Republica Moldova de un avion al României

Lumina Sfântă a fost adusă de la Ierusalim în Republica Moldova, în anul 2024, de un avion al României, anunță presa de la Chișinău. Cursa...

Candidata naționalistă Gordana Siljanovska – Davkova este favorită în turul al doilea al alegerilor în Macedonia de Nord

Gordana Siljanovska - Davkova, candidata opoziției naționaliste din Macedonia de Nord, a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale și are șanse mari să câștige...

Lumina Sfântă a fost adusă în Republica Moldova de un avion al României

Lumina Sfântă a fost adusă de la Ierusalim în Republica Moldova, în anul 2024, de un avion al României, anunță presa de la Chișinău. Cursa...
Ultima oră
Pe aceeași temă