12.2 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăInvestigații România Liberă"E uşor să dai bani, însă e dificil să implementezi proiecte"

“E uşor să dai bani, însă e dificil să implementezi proiecte”

În perioada 2007 – 2009, România a beneficiat de 98,5 milioane de euro sub formă de asistenţă financiară nerambursabilă prin Granturile SEE şi cele Norvegiene. Din fericire, cele două programe financiare vor continua, astfel că Norvegia, Islanda şi Liechtenstein vor tripla donaţiile pentru România până în 2014, când vor fi gata mai multe proiecte în valoare finală de 305 milioane de euro.

Dacă ne gândim că aceste fonduri sunt investite în proiecte agricole, de mediu, energetice şi asistenţă socială, care la rândul lor vor produce, iar asta într-o perioadă de recesiune economică, putem spune că România va câştiga peste 400 de milioane de euro bine investite.

„Să dai bani este cel mai uşor lucru, asta în cazul în care îi ai. Însă adevărata provocare a fost să investim banii în proiecte viabile şi să le ţinem permanent sub observaţie atentă,” a spus ambasadorul Norvegiei la Bucureşti,” Øystein Hovdkinn.

„Norvegia, care este una din cele mai bogate ţări din lume, dar şi celelalte două ţări, nu fac asta pur şi simplu pentru că vor să joace rolul lui Moş Crăciun. Facem asta pentru că ajutorul este şi în interesul nostru. Cu cât România va fi o ţară mai bogată şi mai de succes, cu atât societatea românească va fi mai solidă, iar din acest lucru vom beneficia şi noi.”

Banii au fost investiţi în proiecte pentru protecţia mediului, dezvoltarea resurselor umane, eficienţă energetică, producţie sustenabilă, conservarea patrimoniului cultural, sănătate şi îngrijirea copilului. Practic, banii nu doar că au fost daţi, ei au fost investiţi în proiecte care vor produce la rândul lor. Şi vom da numai câteva exemple.

Fundaţia ADEPT şi Societatea Regală norvegiană pentru dezvoltare au reabilitat 8 centre de colectare a laptelui în judeţul Mureş. Au echipat centrele cu instalaţii de testare a laptelui şi astfel au apărut companii care să şi cumpere laptele. Dacă la începutul proiectului ţăranii puteau obţine 0,6 lei pe litrul de lapte, acum obţin un leu şi, poate cel mai important, au apărut companii interesate de laptele lor.

Spitalul de Psihiatrie Titan „Dr. Constantin Gorgoş” din Bucureşti, alături de o fundaţie norvegiană au construit şi echipat un centru de zi pentru copii cu tulburări de dezvoltare. 223 de specialişti medicali au fost instruiţi pe baza mai multor programe acreditate. Acum 600 de copii vor beneficia de acest serviciu în fiecare an.

În Baia Mare a fost restaurant Turnul Măcelarilor, în judeţul Vâlcea a fost restaurată cea mai veche biserică de lemn din sudul României, iar în Cluj Napoca a fost renovată şi modernizată o fabrică care produce foi de aluminiu.

În Iaşi a fost construită o unitate de producţie pentru fabricarea de articole mediacale de unică folosinţă. 34 de angajaţi, din care 33 sunt femei, au fost instruiţi în Normele de Bună Practică şi standarde ISO relevante pentru industrie.

„România a devenit beneficiarul acestui mecanism de finanţare ca urmare a aderării la spaţiul economic european în 2007,” a spus Ştefan Ciobanu, reprezentant al Punctului Naţional de Contact.

„De menţionat că România şi Bulgaria sunt două ţări care au plecat cu un oarecare handicap faţă de celelalte state din Europa Centrală şi de Est, în sensul că perioada de programare şi dezvoltare pe care am avut-o la dispoziţie a început în 2007, faţă de alte state care beneficiază de ele din 2004. Asta ne-a mobilizat şi acum suntem una din ţările care avem cea mai bună performanţă.

Cele mai citite

Minciuna care scoate Generația Z în stradă

Tămbălăul generației Z de la Tbilisi, capitala statului Georgia din Caucaz, e un caz-școală despre cum acționează serviciile secrete străine într-o țară cu democrație...
Ultima oră
Pe aceeași temă