2.3 C
Bucharest
Thursday, 30 November 2023
HomeInvestigații România LiberăDosarul fostului șef al Camerei Deputaților, aproape de final

Dosarul fostului șef al Camerei Deputaților, aproape de final

Dosarul fostului șef al Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea se apropie de final, asta după ce instanța a administrat probele apărării, respectiv a audiat martori ai apărării.

 
La termenul de joi al procesului magistratul de caz va discuta și administrarea altor probe ce vor fi propuse de apărarea fostului demnitar iar după tranșarea acestora cazul poate intra în linie dreaptă spre pledoariile finale.

Cazul a fost trimis în judecată în decembrie 2017 dar judecata efectivă  a început în luna ianuarie a acestui an.

Pe parcursul judecării martori cu greutate politică au vorbit în fața judecătorului de caz.

Doi dintre aceștia sunt fostul premier al României, Victor Ponta, și fostul șef al PSD Liviu Dragnea. Dragnea a fost scos pentru prima oaraă din penitenciarul Rahova pentru a fi adus la audieri în acest caz.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus, în decembrie 2017, trimiterea în judecată, sub control judiciar, a lui Valeriu Zgonea, preşedinte al Camerei Deputaţilor la data faptei, pentru infracţiunea de trafic de influenţă.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în perioada iulie 2012 – aprilie 2013, când îndeplinea funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi totodată vicepreşedinte al unei formaţiuni politice, Zgonea a acceptat promisiunea făcută de inculpatul Dumitru Dobrică, consilier judeţean, privind primirea de foloase necuvenite pentru sine, în schimbul influenţei pe care a lăsat să se creadă că o are asupra unor funcţionari publici şi a promis că-i va determina să numească într-o importantă funcţie publică o rudă a acestuia.

Ulterior, arată procurorii, Zgonea a primit de la Dumitru Dobrică foloase necuvenite în sumă totală de 62.143 lei, reprezentând contravaloarea unor servicii de turism şi cheltuieli legate de construirea unei case de vacanţă în judeţul Covasna.

”La data de 22 aprilie 2013, ca urmare a demersurilor făcute de Zgonea Valeriu – Ştefan, persoana respectivă a fost numită în funcţia de preşedinte al Centrului Naţional de Management pentru Societatea Informaţională din cadrul Ministerului pentru Societatea Informaţională, deşi nu avea pregătire de specialitate în domeniu. Ulterior, tot ca urmare a demersurilor făcute de Zgonea Valeriu – Ştefan, persoana respectivă şi-a păstrat funcţia la nivelul administraţiei publice centrale, fiind numită, la data de 23 ianuarie 2014, în funcţia de subsecretar de stat în cadrul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale”, precizează procurorii anticorupţie.

În cauză s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii până la concurenţa sumei de 62.143 lei.

DNA menţionează că, în aceeaşi cauză, Dumitru Dobrică, consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Buzău în perioada iunie 2004 – decembrie 2013 şi administrator/acţionar al unei societăţi comerciale, a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei.

Cele mai citite

Plicurile antișoc sunt soluția perfectă pentru expedieri sigure și protejate

Produsele livrate clienților tăi au nevoie să fie protejate. Să ajungă la destinatar în starea în care pleacă din depozitul tău.  Ești proprietarul unui magazin...
00:00:50

VIDEO. Papa Francisc recunoaște: “Nu mă simt bine”

Papa Francisc nu părea deloc bine în timp ce susținea un discurs, la o zi după ce și-a anulat o călătorie la summitul climatic...

Mihaiela Iorga-Moraru și Ionuț Ardeleanu, noii șefi cheie de la DNA

Anunțul de azi al Ministerului Justiției privind numirea noilor șefi ai secțiilor cheie din DNA, DIICOT și Parchetul General, a evidențiat ocuparea unor...
Ultima oră
Pe aceeași temă