23.9 C
București
luni, 13 iulie 2026
AcasăInvestigații România LiberăDNA pusă să plătească daune pentru încătușare excesivă

DNA pusă să plătească daune pentru încătușare excesivă

Direcția Națională Anticorupție a pierdut în primă instanță un proces care îi poate genera daune de imagine importante pentru o instituție care, prin vocea șefei ei Laura Codruța Kovesi, recunoaște extrem de greu că face și greșeli.

În cazul de față, avocatul Robert Roșu, de la Țuca, Zbârcea și Asociații, a reușit să convingă judecătorii Tribunalului București că DNA trebuie să îi plătească daune pentru că au folosit asupra sa cătușele într-un mod excesiv.

”Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice şi drept consecinţă respinge acţiunea formulată împotriva acestui pârât pentru lipsa calităţii procesuale pasive. Admite în parte acţiunea formulată împotriva pârâtei DNA. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 15.000 lei reprezentând prejudiciu moral produs acestuia prin aplicarea unor măsuri de încătuşare excesive. Respinge acţiunea în rest, ca neîntemeiată. Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată. Cu apel în 30 de zile de la comunicare, apel ce se depune la Tribunalul Bucureşti Secţia a V-a Civilă”, se arată în dispozitivul deciziei magistraților.

Robert Roșu a fost trimis în judecată în mai 2016 de procurorii DNA Brașov pentru constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de influență și complicitate la spălare de bani și abuz în serviciu într-un dosar cu Prințul Paul al României, omul de afaceri Remus Truică și consultanții Tal Silberstein și Beny Steinmetz.

Acuzațiile reținute în sarcina celor trimiși în judecată vizează fapte comise în perioada 2006 -2013 în diferite forme de participare (autorat, complicitate sau instigare), în interesul obținerii unor imobile de o valoare deosebită, între care Pădurea Snagov și Ferma Regală Băneasa, revendicate fără drept de Al României Paul Philippe.

Cele mai citite

CFR Cluj pregătește două mutări importante! Ioan Varga a confirmat negocierile

Ioan Varga a anunțat că CFR Cluj încearcă să transfere doi internaționali români de tineret de la Hellas Verona.CFR Cluj își continuă campania de...

Monumentele istorice, mai ușor de curățat de graffiti. Parlamentarii simplifică procedura de intervenție

Proprietarii care aleg să se înscrie în acest program vor beneficia de acoperirea a 80% din costurile lucrărilor, în timp ce cei care nu...

Paulo Dybala continuă la AS Roma! Argentinianul a semnat un nou contract

Paulo Dybala și-a prelungit înțelegerea cu AS Roma, după ce actualul său contract a ajuns la final.Paulo Dybala va continua la AS Roma și...
Ultima oră
Pe aceeași temă