8.4 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăCum vor fi vândute cele 733 vile de protocol în 2012

Cum vor fi vândute cele 733 vile de protocol în 2012

Este bătut în cuie. Ieri Guvernul a aprobat vânzarea a trei sferturi din cele 1.100 case de protocol, cât mai deţine RAPPS-ul (Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat), prin licitaţie publică. Scopul este de a strânge noi bani la buget.

 „Orice persoană interesată poate cumpăra aceste imobile,  mai puţin cele care au datorii la data înscrierii la licitaţie faţă de RAPPS şi care totodată au litigii cu RAPPS-ul„, a declarat secretarul general al Guvernului Daniela Andreescu. La licitaţii se pot înscrie şi demnitarii care locuiesc acum în aceste vile.

Licitaţiile vor fi cu strigare şi se vor face transparent, în prezenţa presei, promite premierul Emil Boc.

Preţul de pornire va fi stabilit în urma unui raport de evaluare, de către experţi autorizaţi ai  Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor din România (ANEVAR). Dacă însă acest preţ va fi mai mic decât valoarea de inventar a imobilelor, se va lua în calcul valoarea de inventar, atunci când se va afişa preţul de pornire.

 Atenţie la contractele de închiriere!

Cei interesaţi de una din cele 733 proprietăţi trebuie să ştie că nu vor intra automat în casă, dacă vor câştiga licitaţia. Conform noii ordonanţe de urgenţă aprobate ieri, care stabileşte procedura de valorificare a imobilelor, „în momentul în care, însă, are loc o astfel de vânzare de imobil, cei care stau în momentul respectiv şi sunt alţii decât cei care câştigă licitaţia, urmează să rămână în respectivul imobil până la momentul la care se epuizează durata contactului pentru le-a fost atribuită respectiva locuinţă. După care urmează proprietarul de drept să îşi intre în drepturi„, a precizat Daniela Andreescu.

În trecut, au existat nenumărate suspiciuni privind vânzarea unor case şi terenuri din proprietatea statului, deţinute de RAPPS. 

Cele mai citite

Transformă orice cameră monotonă într-o încăpere plină de personalitate, cu ajutorul unei game variate de produse ușor de aplicat

O casă este mai frumoasă atunci când decorul interior reflectă personalitatea, gusturile și povestea celor care o locuiesc. Acum poți să transformi interioarele locuinței...

Cum să menții prospețimea alimentelor mai mult timp

Menținerea prospețimii alimentelor este crucială pentru sănătate, economie și minimizarea risipei. Un aspect fundamental în acest proces este modul în care depozităm alimentele....

Grecia a înapoiat Turciei peste o mie de monede antice din argint furate

Grecia a restituit joi Turciei un tezaur de peste o mie de monede antice din argint furate, prima repatriere de acest tip care are...
Ultima oră
Pe aceeași temă