5.3 C
București
sâmbătă, 4 ianuarie 2025
AcasăInvestigații România LiberăCum să faci bani pe timp de criză?

Cum să faci bani pe timp de criză?

Unul dintre cei mai titraţi traineri imobiliari, reputatul expert imobiliar Christian Nowotny, cu o experienţă de 21 de ani pe această piaţă, a susţinut seminarul „Cum să faci bani pe timp de criză”, organizat de Asociaţia Română a Agenţiilor Imobiliare şi Imopedia.ro., în cadrul ansamblului Green City, un adevărat curs maraton de două zile. Prilej excelent de a solicita câteva păreri despre cum se prezintă această piaţă la momentul actual în ţara noastră.

Piaţa imobiliară din România merge într-o direcţie bună, preţurile s-au stabilizat după ce au atins un nivel minim, apreciază Christian Nowotny.

Ce părere aveţi despre piaţa ­imobiliară din România?

„La ora actuală este, în mod clar, o piaţă condusă de cumpărători. Există totuşi o mână de vânzători care speră că preţurile locuinţelor vor creşte, aşa că momentan nu sunt dispuşi să vândă. Însă unii sunt obligaţi să facă acest lucru din cauză că sunt presaţi de bănci. Cred că aţi atins nivelul minim, pentru că, din ceea ce am ­observat, cel puţin pe piaţa ­imobiliară din Bucureşti – deoarece nu am informaţii despre restul oraşelor – preţurile s-au stabilizat.”, a declarat Christian Nowotny, trainer imobiliar ­internaţional.

Meseria de agent imobiliar nu mai este atât de atractivă ca acum doi ani. Tranzacţiile puţine i-au speriat pe mulţi dintre agenţii care au dat bir cu fugiţii. Cei care au rămas sunt conştienţi că piaţa s-a schimbat şi, pentru a reuşi să faci bani pe timp de criză, trebuie să te numeri printre cei mai buni. Clientul de astăzi nu se mai grăbeşte să cumpere, are timp să analizeze ofertele, să aleagă brokerul imobiliar care să i le prezinte. E mult mai documentat, ştie ce vrea.

„Cei care pot oferi consultanţă imobiliară la standarde profesioniste vor putea face bani şi pe timp de criză. E important să înveţi să te adaptezi din mers schimbărilor şi să fii mereu în faţă. Ştiţi cum se zice nu trebuie să aştepţi să treacă furtuna, ci trebuie să înveţi să dansezi în ploaie. Iar de la Christian Nowotny sigur putem învăţa câţiva paşi de bază pe care să îi adaptăm ritmului din România.”, a declarat Răzvan Muntean, director general al portalului Imopedia.ro, organizatorul evenimentului.

„Cât de mare este diferenţa între agentul imobiliar din România şi cel pe care Christian Nowotny l-a prezentat în cadrul cursului?

Cunosc agenţi imobiliari care arată aşa cum spune el, care oferă servicii la nivelul despre care Christian Nowotny vorbeşte. Opinia mea este că nu sunt marea masă. Probabil că aproximativ 20% dintre agenţii imobiliari din Bucureşti prestează servicii la nivelul acesta.”, consideră Costin Spînu, director executiv Century 21Titan Parc.

Peste 150 de agenţi imobiliari şi dezvoltatori au discutat despre problemele cu care se confruntă la ora actuală piaţa imobiliară din România, încercând să găsească diferite modalităţi pentru a face bani pe timp de criza cu Christian Nowotny.

„Avantajul major în a participa la un curs prezentat de Nowotny este că ne îmbunătăţim calitatea serviciului în industria imobiliară, acesta e cel mai important lucru. Până în prezent nu prea au existat programe de training bine puse la punct şi nu numai că nu au fost bine puse la punct, n-au fost testate în piaţă.”, apreciază Andrei Pascu Broker/Owner Re/Max.

„Noi nu vrem să inventăm roata, să găsim soluţii neapărat proprii sau care nu au mai fost inventate. Vrem să auzim de la oameni competenţi cum este domnul ­Nowotny care au fost soluţiile lor şi în măsura în care vom putea sunt conştientă că vom putea, aplica o parte dintre ele.”, este de părere Ruxandra Cleciu, preşedinte ARAI.

„Cum să faci bani pe timp de criză?” nu este primul curs susţinut de Christian Nowotny în România. Trainerul a mai fost în ­România în luna aprilie la invitaţia ARAI şi Imopedia.ro 

 

 

Cele mai citite

Denis Ciobotariu a semnat un contract până în 2028 cu Rapid

Denis Ciobotariu, fundaș central de 26 de ani, a semnat un contract cu Rapid București, valabil până în vara anului 2028. Denis Ciobotariu a venit...

Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, și-a anulat toate deplasările externe

Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, și-a anulat toate deplasările externe planificate pentru primele două săptămâni din ianuarie, după ce a fost diagnosticată...

Ministerul Finanțelor va împrumuta de la bănci 5,77 miliarde de lei în ianuarie 2025

Ministerul Finanțelor a anunțat că, în luna ianuarie 2025, va organiza împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 5,2 miliarde de lei. La această...
Ultima oră
Pe aceeași temă