28.4 C
București
vineri, 31 iulie 2026
AcasăInvestigații România LiberăCredite cu garanţii de stat

Credite cu garanţii de stat

Afost lansat un nou program de creditare a reabilitării termice a locuinţelor cu garanţii de stat.

Recent, guvernul a introdus o nouă schemă de credite pentru populaţie cu garanţii de stat. Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), îm­preună cu Ministerul Finan­ţelor Publice, a lansat un program similar pentru a încuraja reabilitarea termică a locuinţelor. Faţă de progra­mul Prima Casă, unde avansul minim este stabilit la 5%, în cazul reabilitării, beneficiarii trebuie să susţină din fonduri proprii cel puţin 10% din costuri. Finanţările sunt însă mai ieftine în cazul reabilitării. Creditele se vor acorda în lei, pe maxim 5 ani, cu o dobândă calculată în funcţie de Robor la 3 luni la care se adaugă o marjă fixă de 1,5%-2,5% pe an, plus comisionul de gestiune datorat Fondului de Garantare. MDRT va încheia însă şi convenţii de subvenţionare a dobânzii cu băncile participante.

Fondurile puse la dispoziţie pentru 2010 sunt de 50 milioane euro, de aproximativ 14 ori mai puţin decât în cazul programului Prima Casă.

Până acum, doar CEC Bank şi-a anunţat intenţia de a participa în cadrul acestui nou program prin dezvoltarea unui produs specific. 

Cele mai citite

Ungaria declară criză energetică. Guvernul anunță restricții la consumul de electricitate

Ungaria a declarat stare de criză energetică și pregătește măsuri de restricționare a consumului de electricitate, după ce centrala nucleară Paks își suspendă temporar...

Greva din spitale continuă pentru a patra zi. SANITAS: „Proiectul de lege aduce pierderi de venituri”

Greva generală din sistemul sanitar continuă pentru a patra zi, după ce negocierile dintre reprezentanții Federației SANITAS și autorități nu au dus la un...

Muntenegru încheie o campanie europeană de coșmar! Toate reprezentantele au fost eliminate înainte de turul trei

Muntenegru a rămas fără nicio echipă în cupele europene încă din primele două tururi preliminare ale sezonului.Fotbalul din Muntenegru traversează una dintre cele mai...
Ultima oră
Pe aceeași temă