Tribunalul Dolj a condamnat la patru ani și opt luni de închisoare un tânăr de 21 de ani, din Craiova, deferit justiției pentru comiterea infracțiunii de trafic de minori. Potrivit anchetatorilor, în toamna anului 2023, inculpatul a recrutat o minoră de 16 ani și a obligat-o să se prostitueze în apartamente închiriate în Craiova și Timișoara, dar și în Germania.
Cercetările în acest dosar au fost începute în octombrie 2023, după ce ofițerii de combatere a criminalității organizate s-a sesizat despre faptul că un craiovean recrutează tinere, inclusiv minore. Ar fi făcut asta profitând de starea lor de vulnerabilitate și prin inducere în eroare (promisiuni de conviețuire).
”Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că, în cursul lunii septembrie 2023, acesta a recrutat o persoană vătămată minoră, în vârsta de 16 ani, profitând de starea ei de vădită vulnerabilitate (probleme familiale, situație materială precară, lipsă de educație, naivitate) și prin inducere în eroare (promisiuni de conviețuire), a transportat-o și adăpostit-o în locații închiriate în țară (Timișoara și Craiova), dar și în străinătate (Germania), obligând-o prin acte de constrângere fizică și psihică să practice prostituția. Sumele de bani obținute din activitatea infracțională au fost însușite de inculpat”, au precizat procurorii DIICOT.
Craiovean judecat pentru trafic de minori
Bărbatul a fost arestat preventiv pe data de 10 aprilie 2024, printr-o hotărâre a Tribunalului Dolj. Ulterior, inculpatul a fost plasat sub control judiciar. Tot în aprilie 2024, bărbatul a fost deferit justiției pentru trafic de minori. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj, instanță care s-a pronunțat la sfârșitul anului trecut.
În hotărârea instanței se arată că victima a refuzat să se prostitueze, însă inculpatul ”a reuşit să o convingă spunând că are nevoie de bani, fiindu-i totodată teamă să nu se despartă de acesta dacă l-ar fi refuzat. Totodată, informațiile au mai arătat că inculpatul i-a promis că „va face casă” cu ea, însă ulterior victima a aflat că are nevastă și copil”.
Cu privire la acuzațiile formulate împotriva sa, craioveanul a declarat că nu a obligat victima să se prostitueze şi nu a agresat-o niciodată.
Craioveanul găsit vinovat de instanță
Pe 30 decembrie 2025, inculpatul a fost găsit vinovat și condamnat pentru comiterea infracțiunii de trafic de minori. Judecătorii au susținut că probele din dosar indică în mod clar intenția inculpatului de a exploata sexual minora de 16 ani.
”Instanta apreciază că susţinerile inculpatului sunt infirmate de probatoriul administrat din care rezultă, dincolo de orice dubiu că acesta a avut o relaţie cu persoana vătămată, iar în perioada septembrie 2023 – ianuarie 2024 prin inducerea în eroare a acesteia şi profitand de starea de vădită vulnerabilitate rezultând din vârsta, lipsa de educatie şi naivitate, a recrutat-o, a transportat-o şi adăpostit-o în locaţii închiriate în Timişoara şi Craiova, în scopul realizat al exploatării sexuale a acesteia sub forma obligării la practicarea prostitutiei.
Totodată, din probele administrate, instanta retine că inculpatul a indus-o în eroare pe persoana vătămată prin promisiuni de convieţuire, deşi era căsătorit şi avea doi copii minori”, se arată în hotărârea Tribunalului Dolj.
Tânărul de 21 de ani a fost condamnat la patru ani și opt luni de închisoare. În plus, a fost obligat să-i achite victimei suma de 20.000 lei drept daune morale. Hotărârea Tribunalului Dolj nu este definitivă și a fost atacată cu apel de inculpatul condamnat. Apelul se va judeca la Curtea de Apel Craiova.