13.1 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăChiţioiu: În bugetul pe 2014 vom aloca mai mulţi bani la sănătate,...

Chiţioiu: În bugetul pe 2014 vom aloca mai mulţi bani la sănătate, educaţie şi investiţii

Ministrul de Finanţe, Daniel Chiţoiu, a declarat, miercuri seară, că în bugetul pe anul 2014 vor fi alocate sume mai mari pentru educaţie şi sănătate, faţă de 2013.

Ministrul a precizat că alte priorităţi importante ale construcţiei bugetare vizează domeniul investiţiilor, agricultura şi energia, sectoare care pot aduce bani la stat.

“Dacă ar trebui să dăm cât cere fiecare ministru, fiecare ordonator principal de credite, ar trebui să avem o masă bugetară nu de 32-33%, ar trebui să avem 60% ca pondere în PIB venituri colectate. În proiecţia pe anul 2014 avem ca priorităţi atât domeniile cum sunt sănătatea, educaţia, să acordăm sume mai mari de bani faţă de bugetul pe anul 2013, dar ne interesează foarte mult să acordăm o prioritate mai mare obiectivelor de investiţii. Obiective de investiţii finanţate atât din fonduri europene, având în vedere că toate programele operaţionale au fost deblocate şi gradul de absoţie s-a intensificat în această a doua parte a anului 2013 – şi dorim ca în 2014 să avem un grad mult mai mare decât în 2013 – iar în completare pe proiectele naţionale de dezvoltare de investiţii să acordăm cu prioritate bani de la bugetul de stat”, a susţinut Chiţoiu într-o emisiune la RTV.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă