12.4 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăCFR Marfă mai vinde 3.000 de vagoane. Gruia Stoica se simte înşelat

CFR Marfă mai vinde 3.000 de vagoane. Gruia Stoica se simte înşelat

Compania Naţională CFR Marfă SA unde 51% din acţiuni vor intra în proprietatea Grupului Feroviar Român, odată ce acesta va plăti preţul de 202 milioane de euro convenit, vinde astăzi, într-o licitaţie deschisă, urmată de strigarea preţului la Bursa Română de Mărfuri ”3.000 de vagoane pe roţi”.

Vânzarea a surprins ieri specialiştii din domeniul feroviar, deoarece ar fi fost normal – spun aceştia,  ca cedarea activelor să fie făcută, dacă se va ajunge la concluzia că este necesară, de către viitorul proprietar. Inclusiv acesta pare a fi surpins. ”O să aflu mâine (miercuri-n.red.), nu e bine, nu ar mai trebuie să taie (vagoane la fier vechi – n.red). O să fac o adresă la Guvern”, spune cumpărătorul pachetului de jumătate din acţiunile CFR Marfă.

Un oficial al unei companii feroviare de transport comentează şi el. ”Clar nu este normal. Contractul nu a fost semnat, după semnare cumpărătorul va putea supraveghea toate tranzacţiile, însă tot aceea era dacă potenţialul cumpărător vindea el vagoanele”. El adaugă că şefii CFR Marfă ar trebui să îşi obţină profitabilitatea şi veniturile prin câştigarea de contracte de transport ferovar nu prin vânzarea activelor.

O gaură de cel puţin 20 de milioane de euro

Nu este clar care va fi destinaţia banilor obţinuţi din vânzarea vagoanelor. Vor mai fi găsiţi în conturi de Gruia Stoica la momentul la care acesta va prelua pachetul de 51% din acţiunile CFR Marfă? Va rămâne ca acesta să plătească suma convenită iniţial, în pofida diminuării patrimoniului CFR Marfă?

Sunt întrebări la care oficialii CFR Marfă nu au oferit ieri răspunsuri. Nici Dragoş Drăghici, cules de ministrul Relu Fenechiu de la Ţiriac Auto şi intitulat pompos ”manager privat”, nici Monica Andrei, purtărul de cuvânt al CFR Marfă nu au răspuns ieri la telefon.

Potrivit surselor din piaţa feroviară un vagon deschis pentru mărfuri vrac, fabricat acum 25-30 de ani, nefuncţional, bun de dus la fier vechi, se vinde cu 7.000-8.000 de euro. Dacă vagonul e funcţional şi mai nou preţul acestuia ajunge la 15.000 de euro. Socotind valoarea minimă. de 7.000 de euro, cele 3.000 de vagoane fac cel puţin 20 milioane de euro.

Sursele din piaţa atrag atenţia că deşi au trecut 7 zile de la momentul desemnării unui câştigător, semnarea contractului nu a avut loc.

Vânzarea de active în cursul procedurii de privatizare nu e o premieră. Acum o lună, Ministerul Transporturilor a scos din patrimoniul CFR Marfă prin transfer către o altă societate de stat nu mai puţin de 640 de active ale companiei feoriviare şi 40 de hectare de teren deţinut de aceasta.

Cele mai citite

Cristian Vasilcoiu, secretar de stat Ministerul Muncii: Proiectul privind salariul minim prevede că nu vor exista diminuări salariale

Proiectul privind salariul minim prevede că nu vor exista diminuări salariale iar formula care va fi stabilită va ţine cont, printre altele, de nivelul...

Erdogan a decretat doliu național după moartea președintelui iranian Ebrahim Raisi

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a decretat luni o zi de doliu naţional după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, relatează...

Poliția ungară l-a arestat pe căpitanul unei nave implicată într-o coliziune pe Dunăre

Poliţia ungară a anunţat luni că l-a arestat pe căpitanul unei nave de croazieră sub pavilion elveţian implicată într-o coliziune pe Dunăre cu o...
Ultima oră
Pe aceeași temă