In ultimele sapte zile calendaristice, bursa a trecut printr-o scadere agresiva si generalizata pe parcursul sedintei de joi, 20 martie, dupa care au urmat reveniri firave si inconsistente pentru majoritatea emitentilor. Dintre companiile mai vizibile de la BVB, doar BRD-GSG si Transgaz se afla acum la acelasi pret ca in saptamana trecuta, majoritatea celorlalte fiind in prezent cotate mai jos comparativ cu nivelul saptamanii precedente. Traversam o perioada in care, oricat am incerca sa previzionam evolutia de maine a pietei (sau pe termen scurt, pentru cateva zile), ne dam seama ca situatia ramane foarte volatila si ca, practic, orice se poate intampla. SIF-urile sunt foarte aproape de minimele anului curent marcate joia trecuta (si care ar trebui sa fie teoretic praguri de suport), dar pe o piata atat de negativa si cu putini cumparatori semnificativi este extrem de usor ca vanzatorii sa impinga temporar preturile sub aceste praguri. Pe plan extern, situatia este mai buna acum decat saptamana trecuta. Dar in aceste zile la noi au fost in permanenta vanzatori semnificativi si cumparatori putini, indiferent ce se intampla pe extern.
Deocamdata, imaginea aceasta nu pare sa se schimbe. si cata vreme ea nu se schimba, sansele vor fi mai mari de scadere decat de crestere, cu toate ca multe dintre actiunile romanesti sunt subevaluate la preturile actuale si ar reprezinta bune oportunitati de plasament pentru fonduri de investitii cu orientare pe termen lung. sedinta bursiera de joi a fost pozitiva, dar am avut oscilatii cand pe plus, cand pe minus pentru segmentul cel mai important al pietei, adica pentru SIF-uri. Aici inchiderile au fost mixte: SIF4 a scazut usor, in vreme ce SIF1 si SIF2 au ramas neutre, iar SIF3 si SIF5 s-au consolidat. Ca elemente definitorii ale zilei bursiere de 27 martie se remarca apetitul ridicat pentru cumparare de actiuni BRD-GSG (care au crescut cu 4,17%) si tranzactiile foarte mari cu actiuni Zentiva (simbol bursier SCD), dupa ce si in ziua anterioara rulajul pe acest emitent a fost de circa 3 milioane de actiuni. De asemenea, am remarcat un interes ridicat al investitorilor pentru titlurile Transgaz (s2,22%) si Erste Bank (s4,90%). Titlurile Erste au atras atentia in piata pentru ca dimineata s-a anuntat vanzarea tuturor diviziilor de asigurari la care Erste detinea pachetul majoritar (inclusiv a BCR Asigurari) catre Vienna Insurance. Tranzactia este asteptata sa se finalizeze in trimestrul III al anului curent.