12.6 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăBulgarii invata sa spuna "Hristos a inviat!" pe romaneste

Bulgarii invata sa spuna “Hristos a inviat!” pe romaneste

Litoralul bulgaresc va atrage mii de turisti din Romania in perioada Pastelui, desi nu are de oferit multe lucruri in plus fata de cel romanesc. Principalul atu al vecinilor de la sud de Dunare e reprezentat insa de investitiile masive in hoteluri noi si in infrastructura. In timp ce acestia construiesc fara oprire, la standarde occidentale, in statiunile romanesti bate vant de pustiu, iar specialistii nostri se gandesc inca la cele mai bune metode pentru a salva turismul estival.

Litoralul bulgaresc este inca in voga printre turistii romani. Desi cozile de la vamile dintre cele doua tari nu mai sunt kilometrice, ca in primele zile ale anului trecut, cand s-a putut trece granita numai cu pasaportul, afluxul de vizitatori dintre cele doua tari este inca semnificativ. Curiozitatea jurnalistica ne-a impins sa efectuam o scurta vizita la Nisipurile de Aur, o statiune comparabila cu Mamaia, un fel de "perla" a litoralului bulgaresc. Am apelat pentru aceasta la serviciile agentiei de turism Romaris, care, in pur stil autohton, nu a pus la dispozitie un ghid sau un indrumator pentru cele doua autocare ce plecau in excursie, astfel incat drumul pana la hotelul bulgaresc de patru stele avea sa fie greu de gasit.

Drumurile, mai proaste ca la noi
Prima impresie pentru cineva care ajunge pentru prima data in Bulgaria, pe la Vama Veche, este ca soselele sunt mult mai proaste decat in Romania. De fapt, nu este o impresie. Drumurile sunt peticite, pline de gropi si denivelari, astfel incat calatoria cu autocarul poate parea un adevarat "montaigne-russe". Peisajul este dezolant. Mult mai putine case, mizerie pe marginea soselelor, cate un automobil pe sosea, la cativa kilometri distanta. Dupa ce trecem de cele cateva sate saracacioase, urmeaza prima oprire: Varna, un oras-port, mai mic decat Constanta. Multe lucruri amintesc aici de primii ani ai democratiei romanesti: tarabe amplasate direct pe strada, vanzatori de kebab care te imbie cu produsele lor, flori de toate felurile, vandute de pe caldaram, McDonald’s-uri arhipline, unde functioneaza numai o toaleta din cele doua. Masini vechi, unele de provenienta ruseasca, dar si Mercedesuri preparate de AMG, din care priveau falnic manelistii locali, imbracati in camasi inflorate. Exista insa in Varna si un spatiu pietonal bine ingrijit, o piata de dimensiuni mari unde se afla o multime de magazine si restaurante, un loc extrem de potrivit pentru un oras turistic.

Semnele de circulatie, o adevarata enigma
La aproape doua ore de mers cu masina de la granita ajungem la Nisipurile de Aur, una dintre statiunile-vedeta ale Bulgariei. Drumul spre hotel seamana cu faimosul labirint al lui Dedalus: nu exista semne de circulatie care sa ne indrume spre statiune, iar tot ce intalnim pe drum este scris in alfabetul chirilic. Dupa mai multe rateuri, ajungem.

Parca am intrat in Mamaia: lipsesc palmierii (e inca frig si in Bulgaria), dar intalnim in schimb bariere! Exista si o deosebire de natura geografica: daca Mamaia este practic o limba de pamant situata intre mare si lac, Nisipurile au de o parte mare, de alta dealuri inalte, pline de copaci si vegetatie. Printre zecile de hoteluri noi, am intalnit si multe constructii aflate in stadiul de fundatie, in zone murdare, pline de praf, cu alei de acces inguste si intortocheate. Pe site-ul oficial al statiunii bulgare se pot face rezervari la 6 hoteluri de cinci stele, 28 de hoteluri de patru stele, 31 de trei stele si 14 de doua stele. Pe pagina de internet a statiunii Mamaia sunt prezente 73 de hoteluri, din care aproape jumatate sunt de doua stele.

"Hotelul, rezervat pentru romani"
Oferta de cazare la Nisipurile de Aur este impresionanta. Sunt zeci de hoteluri noi, de patru sau cinci stele, care in extrasezon au preturi promotionale. "Am deschis hotelul la inceputul lunii martie, iar in perioada Pastelui ortodox asteptam un grup de 500 de turisti din Romania", ne-a spus receptionera hotelului Grand Hermitage, de cinci stele, intrat de doi ani in lantul international cu acelasi nume. De altfel, hotelierii bulgari nu pierd nici o oferta pentru a atrage turisti, fie ca este vorba de 1 sau 8 martie, de Pastele catolic sau ortodox ori de 1 Mai. La Orchideea, hotel de patru stele, inaugurat in 2007, cazarea a costat in aceasta perioada 40 de euro de persoana, cu mic dejun, masa festiva si acces la SPA gratuite. Statiunea este insa pustie pana in luna iunie, iar modalitatile de petrecere a timpului liber sunt practic inexistente odata ce iesi din hotel. "Nu prea ai ce face aici. Hotelul e foarte frumos, dar afara nu am gasit mai nimic deschis", a spus Monica C., una dintre turistele sosite din Bucuresti.

Meniuri in trei limbi
Romanii se pot simti foarte repede ca acasa in Bulgaria. La televizor prinzi cel putin un post in limba natala (TVR International), iar la tot pasul vezi masini inmatriculate in tara sau auzi vorbindu-se romaneste. Mai mult chiar: in majoritatea restaurantelor din Nisipurile de Aur, Albena, Varna si Balcic (locurile cele mai vizitate de romani) exista trei meniuri: in bulgara, in engleza si in romana. si chiar daca nu toti ospatarii sunt bilingvi, poti da comanda ca in orice restaurant din tara. Preturile sunt asemanatoare.

Castelul alb din Balcic
Nu ratati, oricat de scurta ar fi vizita in Bulgaria, un drum pana la Balcic, fost teritoriu romanesc, resedinta de vara a Reginei Maria. Aflat la 60 kilometri de Varna, castelul este inconjurat de o gradina botanica unica in Europa, cu o impresionanta colectie de cactusi. O fotografie pe jiltul reginei, de pe care aceasta urmarea asfintiturile si apusurile, este o amintire de neuitat. Pentru iubitorii licorilor bahice, recomandam vizita la crama castelului, unde exista o expozitie cu vanzare si unde se pot degusta produsele.

 

LEGENDA

» Averea piratilor
Localnicii spun ca numele statiunii Nisipurile de Aur are la baza povestea unei comori. Legenda zice ca niste pirati au ingropat aici o adevarata avere, dar natura le-a transformat tot aurul in nisip. De aici ar veni denumirea si nisipiul fin, de culoare aurie. Plaja este lata, putand ajunge pana la 100 de metri. Statiunea este situata la 17 kilometri de Varna.

OFENSIVA
» Contraatacul autohton

Multi dintre hotelierii romani nu au uitat ca in anii ‘70 bulgarii invatau de la noi sa faca turism. Astfel, in Mamaia exista de cativa ani unitati deschise nonstop, care stiu sa atraga turisti si au un grad de ocupare profitabil. La Grand Hotel Rex, de exemplu, inceputul lunii aprilie vine cu o oferta de 50 de euro pe camera, indiferent daca e simpla sau dubla. Chiar daca se duce de la distanta, concurenta dintre Romania si Bulgaria in domeniul turismului are efecte pozitive pentru turisti.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă