Adepţii austerităţii fac paşi înapoi. Germania nu mai pare îngrijorată de achiziţionarea directă de obligaţiuni suverane de către Banca Centrală Europeană (“quantitative easing”). Sunt luate în calcul chiar şi dobânzile negative la plasamentele băncilor pentru a forţa creşterea inflaţiei în spaţiul euro.
Cu o inflaţie de 0,7% în zona euro, semnificativ sub ţinta de 2% a BCE, autorităţile monetare se gândesc la măsuri mai neortodoxe de stimulare a economiei şi creştere a inflaţiei pentru a forţa reducerea ponderii datoriilor. Guvernatorul Bundesbank, Jens Weidmann, banca bentrala a Germaniei, a declarat într-un interviu pentru Financial Times că programul tipăririi de bani (după modelul Fed, “quantitative easing” presupune cumpărarea de către banca cetrală de obligaţiuni de stat pentru a injecta lichiditate în economie în perioadele când băncile nu se înghesuie s-o crediteze) n-a fost complet exclus, deşi ar prefera ca BCE să cumpere mai degrabă obligaţiuni corporative decât suverane. Şi Finlanda, aliata Germaniei în ceea ce priveşte strategia monetară de ieşire din criză, începe să-şi schimbe optica. Şeful băncii centrale, Erkki Liikanen, include în arsenalul viitor al BCE, pe lângă achiziţia de obligaţiuni şi dobânzile negative pentru depozitele băncilor (în acest moment BCE creditează băncile cu dobândă de 0,25% şi oferă dobânzi de 0% pentru resursele plasate de bănci).
În acest mod se speră ca o parte din resursele băncilor să meargă spre creditarea economiei, dobânzile pe piaţa monetară să scadă şi mai mult, iar clienţii să fie împinşi spre consum dezamăgiţi de dobânzile mici şi încercarea băncilor de a le pasa o parte din costurile cu cash-ul. În concluzie, Europa se apropie tot mai mult de modelul SUA de combatere a crizei. Până acum, banii pompaţi de Fed în economie au reuşit să umfle bursele, dar n-au avut prea mare efect pe piaţa forţei de muncă şomajul rămânând ridicat.
Mutările BNR
După 6 paşi consecutivi de reducere a dobânzii de politică monetară, BNR va păstra după toate probabilităţile nivelul actual, de 3,5%, pentru o perioadă. Asta pentru că ultimele majorări de taxe (acciza la combustibili) şi depăşirea efectului scăderii TVA la pâine pune presiune pe inflaţie iar ţinta pentru 2014 este apropiată de nivelul dobânzii de politică monetară. Cum în piaţa interbancară musteşte lichiditatea – Robor la 3 luni a scăzut din nou sub 3%, iar randamentele la titluri de stat sunt chiar sub acest nivel-nici nu ar mai fi nevoie de un nou impuls dinspre BNR cât timp România nu se confruntă (încă) cu problemele zonei euro.
De ce sperie deflaţia?
Până acum, guvernanţii par să îmbraţişeze ideea că deflaţia este un lucru rău în societăţile noastre de consum, scăderea preţurilor ducând la amânarea cheltuielilor în speranţa că preţurile vor fi şi mai bune în viitor şi de aici şomaj (scade cererea deci şi oferta se ajustează) şi recesiune. În deflaţie ponderea datoriilor creşte iar băncile ajung repede aproape de faliment pe măsură ce insolvenţele sporesc.
