23.3 C
București
vineri, 7 august 2026
AcasăInvestigații România LiberăBancile, dispuse sa inghete comisioanele

Bancile, dispuse sa inghete comisioanele

» Bancherii propun dobanzi variabile si comisioane fixe pe intreaga durata a contractului de creditare, ca o solutie de compromis la reclamatiile primite din partea clientilor de catre Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor.

Asociatia romana a bancilor (arb) propune dobanzi variabile si comisioane fixe pe toata durata contractului de creditare, ca reactie la atentionarea venita din partea Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor (ANPC).
Ca urmare a numarului mare de reclamatii primite de la clientii bancilor, ANPC a demarat un control de anvergura la bancile comerciale, solicitand modificarea contractelor de creditare, astfel incat institutiile bancare sa asigure dobanzi si comisioane fixe pe toata durata imprumutului, iar contractul de creditare sa fie pus la dispozitia clientilor cu zece zile inainte de a fi semnat.
In replica, presedintele Asociatiei Romane a Bancilor, Radu Gratian Ghetea, a declarat ca dobanzile percepute de banci la imprumuturi trebuie sa fie variabile, deoarece nu se poate estima evolutia pietei pe perioade lungi, insa comisioanele cerute clientilor ar trebui sa fie fixe pe toata durata contractului.
"ARB este in dialog cu ANPC in ceea ce priveste contractele de credit. ANPC ne-a atras atentia ca exista unele clauze la care, in conformitate cu normele europene si legislatia europeana, ar trebui sa aducem unele ajustari. Ajustarile se refera la doua aspecte foarte importante: dobanzile si comisioanele. Vom incerca sa gasim cea mai buna solutie, astfel incat clientii sa fie protejati. Vom continua discutiile cu ANPC in perioada urmatoare", a spus Ghetea, intr-un seminar pe teme economice.

 

El a dat asigurari ca "exista toata deschiderea" din partea bancilor pentru a discuta cu ANPC pe o asemenea tema, in aceasta saptamana urmand sa aiba loc o intrevedere intre bancheri si reprezentantii ANPC. "Avem si sustinerea Bancii Nationale a Romaniei (BNR) in aplicarea unei practici internationale referitoare la dobanzi", a adaugat Ghetea. Acesta sustine insa ca in Romania exista in practica doua tipuri de dobanzi variabile: una stabilita pe baza indicatorilor de piata EURIBOR si ROBOR, si alta pe baza primei rate (dobanda stabilita la nivel de banca), la care se adauga o suma variabila de la o banca la alta – marja de risc. "Din cauza evolutiei diferite a celor doi indicatori de piata, recomandam utilizarea primei rate, care se modifica in functie de evolutia pietei", a explicat Ghetea, sustinand ca aplicarea unei dobanzi variabile reprezinta o modalitate de protectie atat a clientilor bancii, cat si a bancilor comerciale. In prezent, trei institutii bancare, respectiv CEC Bank, Alpha Bank si Bancpost, discuta cu ANPC eventualele modificari ale contractelor de creditare.

» 400 de reclamatii
ANPC a controlat 12 banci din Bucuresti si a aplicat amenzi in valoare de 200.000 lei (circa 55.500 euro) pentru comportament incorect in relatia cu consumatorii, a declarat George Ursu, inspector-sef in ANPC. "In primele cinci luni am primit 400 de reclamatii cu privire la activitatea bancilor, in conditiile in care, in 2007, au fost inregistrate doar 300 de reclamatii in cazul bancilor si 100 pentru institutii financiare nebancare", a spus Ursu.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă