10.3 C
București
marți, 14 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăAverile directorilor de bănci, în vizorul parlamentarilor PSD, UNPR și PC

Averile directorilor de bănci, în vizorul parlamentarilor PSD, UNPR și PC

Mai mulţi senatori PSD, UNPR şi PC propun să-şi declare averea şi interesele persoanele din conducerea băncilor şi a societăţilor la care statul este acţionar, în prezent declarându-şi averea doar cei din băncile şi societăţile la care statul este acţionar majoritar sau semnificativ.

Proiectul este iniţiat de 25 de senatori, printre care Şerban Nicolae, Mihai Fifor, ilie Năstase, Liviu Pop, Ion Toma, Cristiana Anghel, Mihai Rogojan şi completează Legea 176 din 2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilorşi demnităţilor publice.

Astfel, proiectul propune ca să-şi declare averea şi interesele persoanele care deţin funcţii de conducere în cadrul regiilor autonome de interes naţional sau local, companiilorşi societăţilor naţionale sau, după caz, societăţile comerciale la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar, precum şi personalul din conducerea băncilor la care statul este acţionar. În legea în vigoare sunt obligate să-şi declare averea personale din conducerea societăţilor sau băncilor la care statul este acţionar majoritar sau semnificativ.

Iniţiatorii şi-au motivat iniţiativa legislativă prin faptul că, astfel, se măreşte transparenţa în exercitarea atribuţiilor autorităţile locale şi din domeniul bancar şi creşte responsabilitatea factorilor decizionali din aceste autorităţi.

"Chiar şi în cazul în care statul român este acţionarminoritar este vorba, în general, de bugete foarte mari, iar termenul "semnificativ" utilizat în lege este nerelevant", au apreciat iniţiatorii.

Proiectul a fost întregistrat la Parlament la 5 mai şi se află în consultare publică la Senat.

Cele mai citite

SUA nu consideră că Israelul face „genocid” în Gaza, dar trebuie „ să protejeze civilii”

Statele Unite(SUA) nu consideră că Israelul comite un "genocid" în Fâşia Gaza, dar îl îndeamnă pe aliatul lor "să facă mai mult pentru a...

SUA nu consideră că Israelul face „genocid” în Gaza, dar trebuie „ să protejeze civilii”

Statele Unite(SUA) nu consideră că Israelul comite un "genocid" în Fâşia Gaza, dar îl îndeamnă pe aliatul lor "să facă mai mult pentru a...

Melinda Gates a ieșit din fundația pe care o fondase cu fostul ei soț Bill Gates

Melinda Gates, care a prezidat una dintre cele mai influente fundații filantropice din lume, a anunțat luni că părăsește organizația pe care a fondat-o...
Ultima oră
Pe aceeași temă