I se spune “Câinele” pentru că-i sare rapid muştarul. Are o relaţie sus pusă. Comisarul Constantin Negoiţă de la “Antidrog” l-ar fi scos, potrivit surselor locale, de multe ori din belele.
Mitrache nu a mai plătit nicio taxă, timp de mai bine de 4 ani, pentru spațiul pe care îl ocupa pe domeniul public, susţin surse oficiale.
Clădirea cu o suprafaţă desfăşurată de 378 mp a fost luată pe sus cu buldozerul şi de aceea „Câinele” şi protectorii lui sunt mânioşi. Legea parcurilor permite doar construcţii provizorii pe spaţiile verzi.
“Câinele” a făcut cu nervii
Dar povestea Medievalului, aşa cum are şi numele, e adâncită în timp.
În 1998, pe timpul mandatului “penalului” Marian Luţu, fost primar al sectorului 4, în acelaşi loc era o căsuţă de 80 mp demontabilă a companiei de Librării Bucureşti (CLB). Din actele firmei a dispărut subit.
Mare cititor (de sticle n.a.), Mihai Mitrache a intrat în posesia căsuței în anul 2004, nu spre liniştea lecturii, ci pentru agitaţia nopţilor furtunoase.
A cerut ROL deşi nu avea autorizaţii de construcţie
În 2011, cu pace nescrisă de la Primărie, Mitrache a mansardat clădirea și a solicitat înscrierea în evidențele fiscale. Voia ROL fiscal. Poate pentru a putea el şi soţia să-şi facă buletin pe aceea adresă, susţin apropiaţii.
Totuşi, primăria s-a încordat la acea vreme şi a precedat la acţiunile scriptice, dar nu faptice de demolare a părţii neautorizate.
Suplimentul de construcţie a rezistat în timp, indiferent de administraţii sau de meteorologii administrative. În documentele cadastrale și în contractul de vânzare-cumpărare nu exista nicio mansardă.
Piedone, iubitor de câini, n-a lăsat Medievalul la greu
Pentru a nu mai pierde timpul cu supărările administrative, a trecut imobilul, în acte, unei rude – Silvia Mitrache, relevă documentele cadastrale. Peste noapte, clădirea s-a primenit cu un balcon şi o terasă pentru câteva mese. Fiind mare aglomerare în zonă, clienţii trebuiau urcaţi la etaj. În zadar s-au solicitat autorizaţiile de construcţie. Ele nu au fost primite la timp. Totuşi, primarul Cristian Popescu Piedone, cu marea lui mărinimie, în 2013, nu a lăsat Câinele să urle la cer. I-a oferit la cerere o autorizaţie pentru „recompartimentări interioare, închidere și extindere terase acoperite”, beneficiarul fiind firma Medieval Select SRL, administrată de Mihai Mitrache.
Toate prevederile legale şi toate cerinţele administrative solicită un tom de acte.
Din prea multă admiraţie pentru stilul Medieval, Piedone nu s-a încurcat cu amănuntele. L-a servit pe “Câine,” ca pe un boier mare din trecut.
« La Medieval, birjar!”
Trei ani de bucurie. Trei ani de funcţionare a restaurantului nu au fost puţini.
Locul era extrem de populat. Ce copil nu ar fi dorit să coboare în universul magic al vremurilor cu vrăjitoare cititoare în globuri de cristal?
N-a fost să fie, nu din raţiuni economice, ci pur administrative. Deşi business-ul mergea, micii sfârâiau, guleraşele de bere săltau, mai dihai ca sânii chelneriţelor în zăpuşală, “Câinele” patron a refuzat să-şi plătească birurile, crezându-se în vremea logofeţilor de curte pe care azi îi omeneai şi mâine-i puneau ochelari lui Vodă să nu vadă măreţul palat ce nu dă haraci.
Ultimul acord privind ocuparea domeniului public de către Medieval Select SRL a expirat la sfârșitul anului 2016. Mihai Mitrache trebuia să achite, pentru ocuparea domeniului public, o taxă de 4.640 de lei, dar a refuzat să o plătească. Pentru că oricând “Câinele” poate, s-a mai extins faţă de amprenta construcţiei cu 240 mp.
Primăria Sectorului 4 a refuzat să mai elibereze un alt acord de ocupare a domeniului public, așa cum prevede legislația.
În lipsa acestui acord, localul deținut de familia Mitrache nu a mai obținut nicio autorizație de funcționare pentru alimentație publică. Şi de aici supărările, înjurăturile şi ameninţările.
Impozitele datorate Primăriei Sectorului 4, cât casa
În 2018, clădirea restaurantului “Medieval” a fost trecută pe numele soacrei lui Mitrache, Paula Popescu (71 de ani). Atât Silvia Mitrache, cât și Paula Popescu, au fost reprezentate în fața autorităților de către Alexandra Mitrache, soția lui Mihai Mitrache care, la rândul său, era reprezentantul SC Medieval SRL. La sfârșitul anului 2019, taxele datorate administraţiei locale de către Mitrache pentru ocuparea domeniului public se ridicau la peste 335.000 de lei (Silvia Mitrache – 201.637 lei și Paula Popescu – 134.354 lei).
Câinele trece şi peste barieră şi peste paznici
Primăria Sectorului 4 a demolat clădirea amplasată ilegal pe domeniul public. Asta mai rău l-a întârâtat pe „Câine.” Funcționarii primăriei au aplicat amenzi, dar Mihai Mitrache nu le-a plătit niciodată.
În noaptea de 30 noiembrie, Mihai Mitrache a intrat cu mașina în barierele de la intrarea în parc (Postul de pază nr. 7 de pe strada Piscului) și i-a alergat pe paznici.
În iunie 2019, povestea s-a repetat. „Câine” a distrus bariera care restricționa accesul în Parcul „Orășelul Copiilor” și l-a agresat fizic pe paznic. Primăria a depus plângeri la Poliție și Parchet, dar deocamdată dosarele încă sunt în lucru.
Și-a făcut buletinul în parc, iar Evidența Populației a municipalității stă cu mâinile-n sân
Autoritățile nu au cercetat nici modul în care soții Mitrache au reușit să obțină cărți de identitate pe adresa „Orășelul Copiilor”. Motivul invocat este stupefiant: „În contractele de vânzare-cumpărare prezentate pentru a face dovada adresei de domiciliu nu este menționată destinația de spațiu comercial și nici faptul că imobilul în cauză este situat în Parcul Orășelul Copiilor”.
Intimidarea concurenţei, ca stil medieval
Conflictele din parc nu erau doar cu autorităţile ci şi cu ceilalţi competitori care mai vindeau o ciungă, o vată pe băţ, o acadea. Statul de şmecher impunea frică, nu respect.
”Cred că era singurul din tot parcul care nu avea casă de marcat. Într-o zi bună de duminică, când vremea era superbă și venea multă lume, noi făceam 100 de milioane vechi, iar el, care avea doar trei mese, făcea câte 450 de milioane. Nu e cusută cu ață albă? Eu cred că spăla banii unora, că prea veneau aceleași persoane mereu”, a declarat un patron de restaurant, care a dorit, de teamă, să rămână în anonimat.
Concurenţa nu-l prea avea la suflet, el care nu lucra cu farafastlâcuri, gen, casă de marcat.
Potrivit acestor surse interesate de mersul Medievalului, Mitrache era prieten cu șefi de poliție, judecători și chiar politicieni. Terapiile audio îl făceau şmecher. Înregistra şi musca, mai completează unul dintre vecini.
Plângeri la Poliţie? Au rămas nesoluţionate. Avea propte sus puse
Pe Câine l-au scos băieţii şi după ce a amenințat cu pistolul doi angajați din cadrul Serviciului Disciplină în Construcții, al Primăriei Capitalei, care i-au solicitat spre verificare documentele restaurantului. De ce? Pentru că nimeni nu putea să se lege de el datorită prieteniei pe care o are cu Constantin Negoiță, fostul director general al Angenției Naționale Antidrog, susţin sursele din zonă.
Pentru ca tipicul să fie ca la carte, Câinele mai scrie şi pe la DNA. Atunci, jocul medieval e de înţeles. Cine să se mai lege de cerberul Parcului?
Pentru ca rezistenţa să fie completă şi masa servită a la carte, asociațiile Ecocivica și Salvați Bucureștiul, societăţi civile cu renume în apararea spațiului verde, i-au sărit în apărare, aşa întâmplăreţ…
Nicuşor Dan nu a fost văzut la Medieval, dar spiritul lui bântuie zona.