25.7 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăInternaționalViktor Orban spune că a construit statul democrat-creștin

Viktor Orban spune că a construit statul democrat-creștin

”Succesul politic este evident – alianţa guvernamentală din Ungaria a câştigat trei alegeri parlamentare cu o majoritate de două treimi şi există de asemenea realizări economice”, a spus Orban, la Roma, într-o întâlnire cu reprezentanţii partidului Fratelli d’Italia.

Potrivit şefului executivului ungar, acest model se bazează pe trei piloni – familia, naţiunea şi libertatea creştină.

”Noi suntem în minoritate în elita politică europeană, dar în majoritate în rândul naţiunilor şi al oamenilor. Opoziţia faţă de noi este mare, bogată, puternică şi bine organizată şi de aceea trebuie să ducem o luptă nejustificat de grea pentru ceea ce este corect”, a subliniat liderul ungar.

El a precizat că ţara sa este pregătită să ajute Italia în gestionarea problemei migranţilor ilegali. ”Dacă Italia este angajată faţă de protejarea frontierelor sale, atunci noi o vom ajuta, inclusiv pentru returnarea imigranţilor ilegali aflaţi deja în această ţară”, a explicat Viktor Orban.

Cele mai citite

Dacă țările occidentale trimit trupe pe teritoriul “fostei Ucraine”, ar însemna că declară război Rusiei, susține Medvedev

Decizia unor țări occidentale de a trimite trupe pe teritoriul "fostei Ucraine" ar echivala cu o declarație de război împotriva Rusiei, susține Dmitry Medvedev,...

Cetățenii UE consideră dezastrele naturale o amenințare mai mare decât un eventual război

Cetățenii din mai multe țări membre UE consideră că dezastrele naturale legate de climă reprezintă o amenințare mai mare decât un eventual război. Acest punct...

Dacă țările occidentale trimit trupe pe teritoriul “fostei Ucraine”, ar însemna că declară război Rusiei, susține Medvedev

Decizia unor țări occidentale de a trimite trupe pe teritoriul "fostei Ucraine" ar echivala cu o declarație de război împotriva Rusiei, susține Dmitry Medvedev,...
Ultima oră
Pe aceeași temă