28.9 C
București
luni, 27 iulie 2026
AcasăInternaționalViaţa pe role

Viaţa pe role

Pe Drew Barrymore n-o s-o putem uita niciodată, în caz că am văzut „E.T.”, filmul cu un extraterestru simpatic făcut de Steven Spielberg. Acolo ea era o surioară imposibilă, care ţipa senzaţional când vedea fiinţa nepământeană cu ochi mari! Între timp celebritatea, pentru o vreme, i-a cauzat. A trecut prin toate fazele devenite adevărate locuri comune pentru vedete, din care, fireşte, n-au lipsit drogurile şi băutura. Acum se spune des­pre ea ca s-a potolit, şi mai mult, s-a apucat de regie. Numele unei familii mai mult decât celebre, în mod paradoxal, n-a fost în avantajul ei, ci dimpotrivă. Comparaţiile cu nişte monştri sacri au dus-o la depresie. A depăşit însă perioada cea mai critică. Mărturie ar sta acest film, în care a apelat la o fostă debutantă de succes, Ellen Page, care a reuşit să păcălească suficientă lume încât să iasă la rampă cu „Juno”, povestea unei adolescente gravide, care nu ştie prea bine ce să facă. Acum ea este Bliss, o puştoaică într-un veşnic conflict cu o mamă imposibilă, Marcia Gay Harden, şi o existenţă destul de banală! Există un doar: o place pe aviatoarea Amelia Earhart! Dacă ar fi să vă luaţi doar după coperta DVD-ului aţi descoperi o copilă ultra-fardată, mai degrabă o Lolita şi nicidecum o ino­centă, aşa cum sugerează scenariul. Deşi totul este perfect previzibil, curiozitatea o să ne îndemne să vrem să vedem ce a făcut Drew (care şi-a rezervat şi un rolişor) şi să constatăm încă odată cum se poate pierde vremea şi cum maximum de provocare, la o vârstă ce-i drept dificilă, este un concurs de patine cu rotile.

 

DĂ-I BĂTAIE! ***
Comedie, SUA, 2009, 1h 46min.
WHIP IT
Regia: Drew Barrymore. Cu: Ellen Page, Marcia Gay Harden, Kristen Wiig, Drew Barrymore, Juliette Lewis, Jimmy Fallon, Daniel Stern. Preţ: 49,90 lei.

Irina-Margareta Nistor

Cele mai citite

Zelenski, primul lider străin primit de noul premier britanic Andy Burnham

Noul premier al Marii Britanii, Andy Burnham, îl va primi luni pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care devine primul lider străin primit de șeful...

Companie din Dubai cere creanțe de peste 16 miliarde de ruble în falimentul fostului proprietar al unei rafinării strategice din Rusia

Compania de tranzacționare a petrolului Venuto FZCO, cu sediul în Dubai, încearcă să devină cel mai mare creditor în procedura de faliment a lui...

Zeci de angajați sanitari din Buzău, diagnosticați cu boli grave pe fondul presiunii din sistem

Evaluarea realizată pentru anul 2025 arată o creștere a numărului de concedii medicale și o deteriorare a stării de sănătate a angajațilorUn raport privind...
Ultima oră
Pe aceeași temă