Un film în care suntem anunţaţi din start că se bazează pe fapte reale, adunate în cartea cu titlul omonim, semnată de un fost ziarist la „New York Times” – Kurt Eichenwald, dar că a mai fost oarece modificat ca să iasă o comedie neagră de succes.
Noua peliculă a lui Steven Soderberg („Sex, minciuni şi casete video”, „Erin Brockovich”, „Traffic” şi „Faceţi jocurile”) se înscrie în categoria celor nostalgice, care deşi se petrece în anii ’90, arată mai degrabă ca în anii ’60, ducând cu gândul la tehnologia de atunci şi Războiul Rece, coafuri şi restaurante demodate, calculatoare de pe vremea lui Pazvante. În mod bizar totul începe cu o pledoarie pro şi contra porumb, demnă de teatrul absurd. Realizatorul l-a ales pe Matt Damon pentru rolul principal, care interpretează un tip oarecare, tentat să devină un fel de James Bond lipsit de şarm şi foarte pisălog. El participă la tot felul de întruniri bătând lumea de pe un continent pe celălalt, în speranţa de a da în vileag o conspiraţie la îndemnul FBI-ului. Greu de distins ce e nebunie şi ce e realitate. Nu reuşeşte decât să ajungă un fel de băiat cu ochi albaştri de-al lor (şi ochelarist pe deasupra) care aminteşte de un titlu cu adevărat genial şi o intrigă ca atare „Conversaţia”, regia Francis Ford Coppola şi Gene Hackman, aşa cum erau ei în 1974, sau în plan derizoriu, la înregistrarea cu delicatesele locale ca mită pentru politicieni. Miza de data aceasta nu este una politică, ci economică.
