25.8 C
București
marți, 4 iunie 2024
AcasăInternaționalUn nou derapaj al premierului Orban: ,,UE va avea soarta URSS"

Un nou derapaj al premierului Orban: ,,UE va avea soarta URSS”

Premierul naţionalist al Ungariei, Viktor Orban, a acuzat duminică Bruxellesul că “trage” indirect asupra Ungariei prin seria sa de sancţiuni împotriva Rusiei, calificate de Budapesta drept “bombă” asupra economiei, potrivit France Presse.

“Să nu ne facem griji pentru cei care trag asupra Ungariei ascunşi în umbră, de undeva din turnurile de pază de la Bruxelles”, a declarat el într-un discurs rostit la Zalaegerszeg (vest), cu ocazia sărbătorii naţionale de comemorare a revoltei din Ungaria împotriva URSS în 1956.

“Ei vor sfârşi acolo unde au sfârşit şi predecesorii lor”, a adăugat Orban, prezicând Uniunii Europene o soartă similară celei a blocului sovietic, care s-a prăbuşit între 1989 şi 1991, notează Agerpres.ro.

Acest discurs este un ecou al lansării la jumătatea lunii octombrie a unei “consultări naţionale” cu privire la sancţiunile europene împotriva Moscovei, pe care Viktor Orban nu încetează să le blameze chiar dacă a votat pentru ele alături de partenerii săi europeni.

În capitală şi în restul ţării, postere au fost afişate cu un mesaj flancat de o rachetă:” Sancţiunile Bruxellesului ne ruinează!”

“Război la porţile noastre, criză financiară şi încetinire economică în UE, invazie a migranţilor în sud, trebuie să facem faţă unor probleme multiple”, a declarat premierul ungar duminică, asigurând că “guvernul său puternic şi unit” va depăşi această încercare.

De la începutul conflictului în Ucraina, Ungaria – puternic dependentă de importurile de hidrocarburi ruseşti – a avut grijă să păstreze relaţii bune cu Kremlinul pentru a continua să primească gaze şi petrol.

În acelaşi timp, Budapesta a refuzat să acorde un ajutor militar Kievului, criticând totodată strategia Bruxellesului în această privinţă.

Viktor Orban nu şi-a reunit susţinătorii în 23 octombrie la Budapesta, spre deosebire de ultimii ani, în contextul în care profesorii şi studenţii au anunţat acolo o manifestaţie de amploare.

Cristina
Cristina
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 832: Olanda îi permite Ucrainei să atace Rusia cu F-16

Ministrul olandez al Apărării, Kajsa Ollongren, a asigurat că Ucraina va fi autorizată să folosească în atacuri asupra teritoriului rus cele 24 de avioane...

Turcia își respectă promisiunea: românii pot intra doar cu cartea de identitate. Autoritățile de la București dau informații contradictorii

Ambasada Turciei la București a confirmat că decizia Turciei de a permite accesul cetățenilor români doar cu cartea de identitate, deci fără pașaport și...

Vinicius Junior, desemnat cel mai bun jucător al sezonului din Champions League

Comisia de observatori tehnici ai UEFA l-a desemnat pe fotbalistul brazilian Vinicius Junior, care a câștigat Liga Campionilor cu Real Madrid, drept cel mai...
Ultima oră
Pe aceeași temă