Seismul, produs duminică târziu, a avut loc la două săptămâni după un cutremur devastator, soldat cu sute de morţi şi peste 400.000 de sinistraţi pe această populară insulă turistică.
Cinci victime au fost înregistrate pe insula vecină, Sumbawa, iar cel puţin 24 de persoane au fost rănite, a indicat Sutopo Nugroho, purtătorul de cuvânt al Agenţiei pentru pentru gestionarea dezastrelor.
„Oamenii stăteau afară şi în adăposturi temporare (în urma cutremurelor anterioare) atunci când s-a produs seismul, astfel că multe decese au fost evitate”, a precizat el.
Alimentarea cu curent electric s-a întrerupt în Lombok în urma seismului, făcând dificil de evaluat amploarea daunelor, a declarat Nugroho mai devreme. Cutremurul a fost urmat de cel puţin şapte replici.
Potrivit Institutului american de geofizică (The United States Geological Survey), seismul s-a produs la o adâncime de 20 de kilometri, la 62 de kilometri nord-est de oraşul Mataram.
Un alt cutremur, cu magnitudinea 6,5, a fost înregistrat mai devreme duminică, producând dărâmarea mai multor case, deja avariate în urma seismelor anterioare, şi alunecări de teren, a precizat Nugroho.
Pe 5 august, un cutremur cu magnitudinea 6,9 a lovit insula Lombok, soldându-se cu 460 de morţi, circa 7.800 de răniţi şi peste 417.000 de sinistraţi. Daunele cauzate de acest dezastru sunt aşteptate să depăşească 500 de milioane de dolari, potrivit Agenţiei menţionate.A