14 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăInternaționalUn bărbat înarmat cu explozibil a luat 11 ostatici în Ucraina

Un bărbat înarmat cu explozibil a luat 11 ostatici în Ucraina

“Deocamdată nu ştim ce vrea”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei din Harkov, Iaroslav Trakalov. Nouă adulţi şi doi copii sunt ostatici în oficiul poştal, a anunţat agenţia Interfax.

Bărbatul, neidentificat, este calm, nu a făcut nici o cerere şi este în contact constant cu poliţia prin intermediul telefoanelor ostaticilor, a declarat şeful poliţiei regionale, Oleg Bekh, la canalul de televiziune ”112 Ucraina”. 

Imaginile difuzate de televiziune arată poliţişti şi maşini de poliţie parcate în apropiere de o clădire cu două etaje din oraş. Zona a fost închisă traficului.

Inițial, bărbatul ar fi încercat să jefuiască oficiul poștal, a scris adjunctul ministrului de Interne ucrainean, Anton Gerashchenko. Oficialul a adăugat că unii dintre cliențu au reușit să anunțe polițiștii care au ajuns la fața locului în câteva minute. “Când a realizat că nu poate scăpa, a anunțat că îi va lua pe toți prezenți ostatici”.

Individul susține că are asupra sa un dispozitiv care conține explozibil. Acesta s-a baricadat într-un oficiu poștal din orașul ucrainean Harkov. Potrivit publicațiilor ucrainene, înăuntru s-ar afla mai mulți oameni, relatează Russia Today

Purtătorul de cuvânt al Poliției naționale, Yaroslav Trakola, a declarat: “Potrivit informațiilor preliminarii, un bărbat a anunțat că poartă o centură cu explozibil, fiind pregătit să o folosească”. Oficialul a mai adăugat că suspesctul nu a făcut nicio solicitare. 

  Zeci de vehicule ale serviciilor de urgență, printre care mașini de Poliție și ambulanțe, s-au prezentat la fața locului.

Cele mai citite

Candidata naționalistă Gordana Siljanovska – Davkova este favorită în turul al doilea al alegerilor în Macedonia de Nord

Gordana Siljanovska - Davkova, candidata opoziției naționaliste din Macedonia de Nord, a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale și are șanse mari să câștige...

Căpitanul din filmul Titanic, Bernard Hill, s-a stins din viață la vârsta de 79 de ani

Vestea tristă a trecerii în neființă a actorului britanic Bernard Hill a îndoliat comunitatea artistică și fanii din întreaga lume. Bernard Hill, cunoscut pentru...

VIDEO REZUMAT. Petrolul Ploiești rămâne în Superliga. ”Lupii galbeni” au învins Oțelul lui Dorinel Munteanu

Într-o partidă din etapa a opta a fazei play-out a Superligii de fotbal din România, Petrolul Ploiești a reușit să învingă echipa Oțelul Galați...
Ultima oră
Pe aceeași temă