12.1 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăInternaționalUn american a căzut în craterul unui vulcan în Caraibe

Un american a căzut în craterul unui vulcan în Caraibe

Clay Chastain, din Indianapolis, Indiana, a căzut în craterul Muntelui Liamuiga, de pe insula St. Kitts, în timp ce el şi soţia sa, Acaimie, escaladau singuri vârful de peste 3.700 de metri.

Femeia a dovedit că este într-adevăr alături de soţul său “la bine şi la rău”, coborând singură în crater pentru a-l salva.

Bărbatul şi-a fracturat craniul, şi-a rupt câteva vertebre şi şi-a pierdut temporar auzul la urechea dreaptă în timpul căderii.

El a avut însă noroc, fiind salvat de răni potenţial letale de vegetaţia crescută în interiorul vulcanului în decursul secolelor sale de inactivitate, care i-a atenuat căderea.

Incidentul a avut loc pe 18 iulie când Chastain a încercat să privească în interiorul craterului. Frânghia însă a cedat.

“Am fost speriată de ceea ce urma să găsesc jos”, a declarat femeia.

Ea a ajuns la soţul său şi l-a sprijinit, ajutându-l să avanseze pentru a ieşi din crater, apoi au revenit pe traseu, mergând până au avut semnal la telefon pentru a solicita ajutor.

“A fost un miracol că a fost capabil să reziste atâta timp cu rănile pe care le avea”, a declarat aceasta pentru Indianapolis Star.

Din cauza fracturii craniene, bărbatul nu a putut lua o cursă comercială către casă, fiind transportat de o aeronavă specială, care a zburat la o altitudine mică, pentru a evita presiunea atmosferică ridicată.

Cele mai citite

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...
Ultima oră
Pe aceeași temă