12.6 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăInternaționalUE va ajuta 17 state membre să își reducă dependența de combustibilii...

UE va ajuta 17 state membre să își reducă dependența de combustibilii fosili ruși

Uniunea Europeană va ajuta 17 state membre din punct de vedere tehnic să își reducă dependența de combustibilii fosili ruși.

Expertiza tehnică va sprijini statele membre să identifice și să pună în aplicare cele mai bune reforme de politică și investiții în domenii precum diversificarea aprovizionării cu energie, accelerarea tranziției către energia din surse regenerabile și sporirea eficienței energetice, pentru a atinge aceste ambiții europene comune. Statele membre care au solicitat și vor primi acest sprijin în lunile următoare sunt Belgia, Bulgaria, Cehia, Estonia, Irlanda, Grecia, Spania, Croația, Italia, Cipru, Ungaria, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Slovacia și Finlanda, notează CE într-un comunicat de presă.

Comisarul pentru coeziune și reforme, Elisa Ferreira, a declarat: „Pe lângă criza umanitară din Ucraina, statele membre se confruntă și cu o criză energetică fără precedent. Instrumentul de sprijin tehnic va oferi sprijin specific, personalizat și care va răspunde în timp util nevoilor în schimbare rapidă ale fiecăruia dintre aceste state membre.”

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Mesajul de Paști al Patriarhului Daniel: ,,Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei”

Patriarhul Daniel a transmis credincioșilor un mesaj cu ocazia Sfintelor Paști: „Învierea din morţi a Domnului Iisus Hristos cel Răstignit este adevărul central al Sfintei...

Rezervele valutare ale Băncii Naționale a României au scăzut în luna aprilie

Rezervele valutare la Banca Naţională a României totalizau 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024, în scădere cu 2,7% comparativ cu...

Înregistrare uluitoare care aruncă în aer gașca generalilor

O înregistrare cutremurătoare, publicată în cadrul emisiunii „Culisele Statului Paralel” de la Realitatea PLUS, dezvăluie o discuție tensionată între doi protagoniști cheie, Tocaci...
Ultima oră
Pe aceeași temă