12.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăInternaționalTurcia: 24 de muncitori au fost încarceraţi după proteste pe noul aeroport...

Turcia: 24 de muncitori au fost încarceraţi după proteste pe noul aeroport din Istanbul

Noul aeroport, care nu a fost încă denumit, este cel de-a treilea din Istanbul, fiind programat să se deschidă pe 29 octombrie. Acesta este un proiect al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan şi este prezentat de guvernul de la Ankara drept cel mai mare aeroport din lume la finalizarea lucrărilor, cu o capacitate de 90 de milioane de pasageri pe an.

Guvernatorul oraşului Istanbul a declarat duminică că mai mult de 400 de persoane au fost iniţial reţinute pentru participarea la proteste. Activitatea a fost reluată luni pe aeroport în prezenţa forţelor de poliţie şi a jandarmeriei, potrivit sindicatelor.

În total de 43 de persoane dintre cele reţinute au fost trimise în faţa unei instanţe pentru a se pronunţa asupra măsurilor care trebuie luate, iar 19 dintre aceştia au fost eliberaţi, fiind plasaţi sub control judiciar, a precizat CNN Turk.

Cele 24 de persoane arestate şi rămase în custodie riscă să fie acuzate că au opus rezistenţă poliţiei, de distrugere a proprietăţii publice şi încălcarea legii privind protestele.

Angajaţii de pe aeroport se plâng de mâncarea şi cazarea necorespunzătoare, probleme cu salariile şi accidentele de pe şantier, pe care sindicatele îl aseamănă cu un lagăr de concentrare.

În februarie, Ministerul Muncii din Turcia a declarat că 27 de muncitori au murit pe aeroport de la începerea lucrărilor de construcţie în 2015, în principal din cauza accidentelor de muncă sau a problemelor de sănătate. Protestele au început vineri după ce un microbuz care transporta angajaţi a fost implicat într-un accident în care 17 muncitori au fost răniţi.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă