12.4 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăInternaționalTanzania: 9 rinoceri negri sud-africani au fost relocaţi

Tanzania: 9 rinoceri negri sud-africani au fost relocaţi

Provenind de la ferma Thaba Tholo, cu o suprafaţă de 37.000 de hectare, din nordul Africii de Sud, rinocerii au ajuns marţi dimineaţă pe Aeroportul Internaţional Kilimanjaro (nord), înainte de a fi transportaţi spre celebrul parc, se arată într-un comunicat al Ministerul Resurselor Naturale din Tanzania.

“Vom face tot ce ne stă în putere pentru a proteja aceste animale”, a declarat ministrul adjunct al resurselor naturale, Constantin Kanyasu, reporterilor prezenţi pe aeroport.

Potrivit Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii (UICN), circa 5.000 de rinoceri negri trăiesc în prezent în sălbăticie, număr ce plasează această specie în rândul celor mai ameninţate de pe mapamond.

Exemplarele acestei specii au fost decimate de braconaj, alimentat în principal de cererea din Asia, unde se crede că coarnele de rinocer au virtuţi terapeutice.

Potrivit Frankfurt Zoological Society, ecosistemul alcătuit din Serengeti şi Masai Mara, prelungirea sa din Kenya, adăpostea în urmă cu 40 de ani între 500 şi 700 de rinoceri, pe care braconajul i-a redus la o duzină în 1977-1978.

În urma programelor de repopulare şi a eforturilor de combatere a braconajului, numărul de rinoceri din Tanzania a crescut de “patru – cinci ani”, ajungând la 167 în 2019, potrivit Ministerului Resurselor Naturale.

Cele mai citite

VIDEO. Incendiu în Berlin. A luat foc o fabrică de armament

Incendiul care a izbucnit vineri la o mare fabrică de armament din Berlin a stârnit îngrijorare și alertă în capitala Germaniei. Potrivit informațiilor furnizate...

Înțelepciunea din Sinai: Moștenirea Creștină a Mănăstirii Sfânta Ecaterina

În sălbăticia îndepărtată și stâncoasă a Peninsulei Sinai din Egipt se află o țară cu o importanță istorică și spirituală imensă pentru cele trei...

Rareș Bogdan, atac la Nicușor Dan: A-i da un vot înseamnă a-l arunca pe apa sâmbetei

"Este important Bucureștiul și îl sprijinim cu toată forța pe Sebastian, dar în următoarele 40 de zile sper să nu va trebui să răspundem...
Ultima oră
Pe aceeași temă