4.2 C
Bucharest
Wednesday, 29 November 2023
HomeInternaționalSUA, proteste de amploare împotriva armelor de foc

SUA, proteste de amploare împotriva armelor de foc

La Washington, protestul a fost organizat de elevii de la liceul Marjory Stoneman Douglas din Parkland, statul Florida, unde au fost ucişi 17 oameni luna trecută. Şi în alte mari oraşe, de la Boston la Los Angeles, tinerii s-au declarat revoltaţi de violenţa din şcoli. O manifestaţie la care au participat zeci de mii de persoane a avut loc chiar la Parkland, relatează cotidianul Miami Herald, citat de DPA. Protestatarii au defilat şi la Atlanta, Baltimore, Chicago, Miami, Minneapolis, New York, San Diego şi St. Louis. Organizatorii au afirmat că lista protestelor în SUA şi în străinătate cuprinde peste 800 de manifestaţii, inclusiv la Londra, la Stockholm şi în Mauritius.

Unul din tinerii care au vorbit mulţimii adunat în faţa Capitoliului din Washington a declarat că generaţia sa va vota anul acesta, la alegerile parţiale pentru Congresul SUA, împotriva politicienilor care susţin un regim permisiv al armelor. “Vom face din asta un subiect electoral”, a declarat David Hogg, unul din supravieţuitorii atacului din Parkland.

În mulţimea de pe Pennsylvania Avenue din Washington – unde se găseşte Casa Albă – au putut fi văzute pancarte cu mesajele “Cărţi, nu gloanţe” şi “Şcoala este pentru învăţat, nu pentru încuiat”.

Printre cerinţele protestatarilor au fost impunerea vârstei minime de 21 de ani pentru cumpărarea de arme, alcătuirea unei baze de date cu armele vândute, impunerea unor verificări ale antecedentelor cumpărătorilor şi modificarea legislaţiei privind confidenţialitatea, astfel încât serviciile medicale din domeniul sănătăţii mintale să poată comunica autorităţilor detalii despre pacienţii potenţial periculoşi.

Au participat sau au donat bani pentru mişcarea împotriva armelor şi vedete: Paul McCartney, la New York; George Clooney, la Washington; Demi Lovato şi Ariana Grande.

În unele oraşe au avut loc şi contramanifestaţii, cu mesaje cum ar fi “Armele nu ucid oameni. Oamenii ucid oameni”.

Din partea Casei Albe, Lindsay Walters, adjunctă a secretarului pentru presă, a declarat că “siguranţa copiilor este o prioritate maximă pentru preşedinte” şi că administraţia apreciază “numeroşii tineri americani curajoşi” care îşi exercită dreptul la liberă exprimare. Potrivit agenţiei EFE, preşedintele Donald Trump plecase cu o zi înainte în Florida, la clubul său Mar a Lago, potrivit AGERPRES.

Cele mai citite

Cătălin Predoiu: mulțumiri poliţiştilor români şi germani pentru depistarea şi reţinerea lui Cătălin Cherecheş

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, le-a transmis mulţumiri poliţiştilor români şi germani pentru depistarea şi reţinerea lui Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare, condamnat...

Îngrijorări tot mai mari legate de Papa Francisc care nu mai merge la COP28 privind clima de la Dubai

Papa Francisc și-a anulat călătoria planificată la reuniunea COP28 privind clima de la Dubai din cauza efectelor gripei și a unei inflamații pulmonare, a...
00:00:34

Fostul președinte american Jimmy Carter participă la un memorial pentru regretata sa soție

Fostul președinte al Statelor Unite Jimmy Carter, care se află în îngrijire la domiciliu, a participat marți (28 noiembrie) la o slujbă de pomenire...
Ultima oră
Pe aceeași temă