Khashoggi, un critic acerb al prinţului moştenitor saudit Mohammed bin Salman, a fost ucis la 2 octombrie după ce a intrat în consulatul Riadului din Istanbul, un caz ce a declanşat o condamnare globală.
Printre cei care au primit interdicţie de intrare se numără Saud al-Qahtani, un fost consilier apropiat al prinţului moştenitor, şi Maher Mutreb, presupusul lider al aşa-numitului „pluton de execuţie” format din 15 bărbaţi.
Altul, Salah Tubaigy, a fost văzut având asupra sa un fierăstrău de oase, care ar fi fost folosit pentru dezmembrarea trupului lui Khashoggi, când a aterizat şi a decolat de pe aeroportul din Istanbul.
Cei 16 şi membrii apropiaţi ai familiilor lor sunt neeligibili pentru intrarea în Statele Unite din cauza „unor informaţii credibile că oficiali ai unor guverne străine au fost implicaţi în (…) încălcări grave ale drepturilor omului”, a declarat într-un comunicat Departamentul de Stat.
Arabia Saudită insistă că uciderea lui Khashoggi a fost o „operaţiune scăpată de sub control” şi 11 inculpaţi sunt judecaţi acolo pentru crimă.