15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăInternaționalSUA a autorizat vânzarea de avioane F-35 Poloniei

SUA a autorizat vânzarea de avioane F-35 Poloniei

Acordul prevede vânzarea a 32 de avioane de vânătoare fabricate de Lockheed Martin şi 33 de reactoare F-135 Pratt and Whitney, însoţite de armamentul şi sistemele de navigaţie necesare, se arată într-un comunicat al Departamentului de Stat.

Prin onorarea acestei comenzi a Varşoviei, anunţată în iunie cu prilejul vizitei preşedintelui polonez Andrzej Duda la Washington, Statele Unite vor să “echipeze un aliat cheie al NATO cu avionul de vânătoare cel mai avansat din lume” şi “să-i reducă dependenţa de echipamentele ruseşti depăşite”, a comentat un oficial din Departamentul de Stat.

Membrii Congresului american pot contesta această tranzacţie în termen de 30 de zile, ceea ce nu s-a întâmplat însă de câteva decenii.

Polonia se numără printre ţările membre ale NATO care alocă cel puţin 2% din PIB pentru apărare. Varşovia a fost de acord în 2017 să crească treptat cheltuielile pentru apărare, de la 2% la 2,5% din PIB, ceea ce înseamnă că bugetul anual ar trebui să se majoreze de aproape două ori, până la circa 80 de miliarde de zloţi (21 de miliarde de dolari) până în 2032.

Cele mai citite

Cum iluminezi camera în care se află biroul, pentru a fi mai productiv?

Nu ți s-a întâmplat ca atunci când lucrezi la birou să te doară ochii din cauza luminii insuficiente? Dacă lucrezi de acasă, amenajarea spațiului în...

Vopsirea auto profesională. Etapele procesului de vopsire pas cu pas

Vopsirea auto profesională este un proces complex și meticulos, care implică mai multe etape distincte pentru a obține un finisaj impecabil și durabil. În...

Sorina Pintea, condamnată la închisoare

Sorina Pintea, fost ministru al Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, astăzi, de Tribunalul Cluj."În...
Ultima oră
Pe aceeași temă