15.7 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăInternaționalStrategia lui Boris Johnson față de Bruxelles

Strategia lui Boris Johnson față de Bruxelles

Deputații au revenit marți în Camera Comunelor, unde vor rămâne doar câteva zile, înaintea suspendării Parlamentului de săptămâna viitoare și până la 14 octombrie, la doar două săptămâni distanță de momentul Brexit-ului, 31 octombrie. Suspendarea, anunțată săptămâna trecută de Boris Johnson, care îi va permite să prezinte un nou program de politică internă, a provocat  indignare din partea celor care se opun unui „no deal“ și care au văzut în această mișcare, de altfel permisă de Constituție, o tentativă de a-i reduce la tăcere. Ei prevăzuseră o încercare de legiferare în sistem de urgență pentru împiedicarea ieșirii din UE fără acord. Pentru a descuraja conservatorii tentați să voteze cu opoziția, Johnson a avertizat că aceștia vor fi expulzați din partid. Amenințarea alimentează speculațiile asupra iminenței alegerilor legislative anticipate.

Luni, 2 septembrie, Jeremy Corbyn, șeful opoziției laburiste, a prevenit că partidul său va împiedica Marea Britanie să părăsească UE fără ca un acord să fie negociat cu Bruxelles-ul. El a declarat: „Avem nevoie de alegeri generale. Trebuie să ne întrunim pentru a bloca «no deal». Această săptămână ar putea fi ultima șansă“. Iar fostul premier britanic, Tony Blair, într-un discurs referitor la Brexit, pronunțat luni, a declarat că „ceea ce se petrece este șocant, iresponsabil și periculos“, subliniind că guvernul „smulge Marea Britanie din UE, schimbarea cea mai importantă pentru țara noastră după 1945, în modul cel mai extrem pe care ni-l putem imagina. O face fără aprobarea Parlamentului, cu o manevră pentru a-l scoate din joc, și fără aprobarea poporului britanic“.

Ajuns la putere la sfârșitul lunii iulie, Boris Johnson a promis să scoată Marea Britanie din blocul european la 31 octombrie, cu sau fără acord. Pentru Guvern, a dovedi fermitate asupra datei ieșirii este cel mai bun mod de a obține un acord cu Bruxelles-ul. Dar negociatorul UE, Michel Barnier, a exclus din nou renegocierea acordului de „divorț“ cu Regatul Unit. În afara Parlamentului,  bătălia contra „no deal“ se joacă și în tribunale, dar și pe stradă, unde mii de britanici au demonstrat în weekend împotriva suspendării Parlamentului.

 

 

„Jocul reproșurilor“

 

Jeremy Stubbs, președintele Partidului Conservator britanic și profesor afiliat la ESCE International Business School Paris, a analizat strategia lui Boris Johnson. În opinia sa, premierul pregătește „jocul reproșurilor“ – în cazul ieșirii fără acord, el va spune că este greșeala liderilor europeni, care au rămas surzi la propunerile sale, ceea ce va plăcea alegătorilor săi. În realitate, el nu are nevoie de un turneu al cancelariilor pentru a-și sensibiliza partizanii asupra „perfidiei europene“. Noul locatar din Downing Street 10 intenționează abordarea unei apropieri mai mari decât cea a fostului premier, Theresa May. Liderii europeni știu că, atunci când deputații vor reveni din vacanță la Westminster, Guvernul Johnson va trebui să facă față unei moțiuni de cenzură. Dacă supraviețuiește, va fi un interlocutor serios; dacă nu, cărțile vor fi  redistribuite. Atunci de ce să-i acorde lui Johnson un termen pentru a găsi o alternativă la „plasa de securitate“ irlandeză? Acest refuz a fost un mod de a semnala că premierul nu va fi ascultat câtă vreme nu va exista certitudinea că are Parlamentul de partea sa.

 

Cele mai citite

Semifinale Liga Campionilor: Borussia Dortmund a învins-o Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0)

Borussia Dortmund a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe teren propriu, în prima manşă a semifinalelor Ligii Campionilor...

Soluția  3 D împotriva administrației #rezist a Bucureștiului

Deși lansată târziu în cursa electorală, Gabriela Firea a ajuns rapid să-i sufle în ceafă lui Nicușor Dan, fiindcă are singurul proiect administrativ cu...

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...
Ultima oră
Pe aceeași temă