16.3 C
București
duminică, 13 octombrie 2024
AcasăInternaționalSpania este prima țară UE care atinge un milion de cazuri de...

Spania este prima țară UE care atinge un milion de cazuri de infectare cu COVID-19

Ministerul spaniol al sănătăţii a anunţat în cursul serii 16.973 de cazuri în ultimele 24 de ore, ridicând la 1.005.295 totalul cazurilor înregistrate de la primul caz depistat pe 31 ianuarie pe insula Gomera, în arhipelagul Canare.

Din acest total, numărul morţilor este acum de 34.366, după ce 156 de noi decese s-au înregistrat în 24 de ore.

Al doilea val al pandemiei de COVID-19 s-a soldat cu mai puţini morţi decât primul, între martie şi aprilie, la vârful pandemiei, când Spania înregistra peste 800 de morţi pe zi. În plus, vârsta medie a pacienţilor contaminaţi a scăzut.

Dar, în condiţiile în care personalul medical se teme de o nouă saturaţie a spitalelor, ministrul sănătăţii, Salvador Illa, a declarat marţi că guvernul se gândeşte la noi măsuri restrictive, printre care şi impunerea unei interdicţii de circulaţie, cum au făcut-o deja Franţa, Belgia, Slovenia şi Italia, în două regiuni.

„Vom avea săptămâni foarte dificile, vine iarna, al doilea val nu mai este o ameninţare, este o realitate în toată Europa”, a avertizat Illa, care a adăugat că guvernul este „deschis la toate propunerile” pentru limitarea contagierilor.

Spania, care numără circa 47 de milioane de locuitori, este cea de a şasea ţară din lume care atinge acest prag de un milion de cazuri, după SUA, India, Brazilia, Rusia şi Argentina, potrivit numărătorii AFP.

Cele mai citite

Împușcat mortal la o partidă de vânătoare de către fiul unui cunoscut om de afaceri

Fiul unui cunoscut om de afaceri din Iași a împușcat mortal un paznic la o partidă de vânătoare de vulpi. Victima a murit la...

Radiografia unei absențe: performanță fără profesioniști în imagistică

Echipamentele moderne sunt comori fără cheie, lăsate în cutii nedesfăcute Într-o epocă în care tehnologia medicală a evoluat rapid, România se confruntă cu o dilemă...

Raport OMS: 8 milioane de decese anuale din cauza fumatului, impact major asupra sănătății orale

Un raport recent al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) relevă că fumatul cauzează anual aproximativ 8 milioane de decese în întreaga lume. În ciuda...
Ultima oră
Pe aceeași temă