12.2 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăInternaționalSlovacia va avea un guvern de stânga condus de Robert Fico. El...

Slovacia va avea un guvern de stânga condus de Robert Fico. El a promis în campania electorală că va stopa ajutorul pentru Ucraina

Partidul populist, de stânga, Smer SD, condus de fostul premier Robert Fico, a câștigat alegerile parlamentare care s-au desfășurat sâmbătă, 30 noiembrie 2023, în Slovacia.

Autoritățile de la Bratislava au anunțat, duminică, 1 octombrie 2023, că alegerile parlamentare din Slovacia, care s-au desfășurat cu o zi înainte, au fost câștigate de partidul Smer SD, condus de fostul premier Robert Fico (59 de ani). Partidul lui a obținut 23,3 la sută din voturi. Pe locul al doilea s-a plasat partidul liberal, de centru, Slovacia Progresistă (PS), cu 16,86 la sută din voturi. Chiar dacă se va forma o alianță de guvernare, Fico va deveni probabil premier. Potrivit CNN, Robert Fico și partidul Smer au o orientare pro-Rusia, în timp ce partidul plasat pe locul al doilea, PS, este pro-ucrainean.

Campania electorală din anul 2023 a lui Fico și a partidului său a inclus mesaje populiste și promisiuni controversate. De exemplu, s-a promis încetarea ajutorului Slovaciei pentru Ucraina. Politicienii Smer au criticat UE și NATO, s-au pronunțat împotriva persoanelor LGBTQ și împotriva migranților. În ultimele luni, Fico a lăudat politica dusă de premierul Ungariei, Viktor Orban, în ceea ce privește blocarea fluxurilor de migranți ilegali și în refuzarea ajutorului militar pentru Ucraina.

Analiștii occidentali se tem că un guvern condus de Fico va însemna plasarea Slovaciei în zona țărilor favorabile Rusiei, cum ar fi Ungaria, Austria și Serbia. În plus, și Polonia, deși este împotriva Rusiei lui Putin, a anunțat acum câteva zile că va stopa sprijinul militar pentru Ucraina. Atitudinea Poloniei a fost generată de insistența Ucrainei de a exporta cereale în țările UE. La acest punct, legat de refuzul cerealelor ucrainene, Slovacia are aceeași poziție ca Polonia și ca Ungaria. Altfel spus, rezultatul alegerilor din Slovacia poate afecta puternic și situația Ucrainei.

Robert Fico a mai condus guvernul de la Bratislava în două perioade: 2006-2010 și 2012-2018.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă