18.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaSecretarul general al ONU, sceptic în privința terminării războiului din Ucraina

Secretarul general al ONU, sceptic în privința terminării războiului din Ucraina

Secretarul general al ONU, António Guterres, a declarat miercuri că simte că un acord de pace pentru a pune capăt războiului din Ucraina nu este aproape.

“Suntem departe de sfârşitul războiului”, a declarat el reporterilor după o convorbire telefonică avută miercuri cu preşedintele rus Vladimir Putin, informează CNN.

“O încetare a focului nu este la orizont”, a spus el, adăugând: “Aş minţi dacă aş spune că se va întâmpla”, potrivit aradon.ro.

Secretarul general al ONU spune despre sfârșitul războiului că e improbabil acum, fiind multe probleme ca cele cauzate de criza alimentară

Diplomatul a declarat că a discutat cu Putin despre o varietate de probleme, inclusiv despre acordul privind cerealele şi posibilitatea exporturilor ruseşti, dar a avertizat că există obstacole în calea exportului de alimente şi îngrăşăminte ruseşti.

“Riscăm să ne confruntăm cu lipsa de alimente în lume mai târziu în acest an”.

Cei doi au discutat, de asemenea, despre prizonierii de război, iar Guterres l-a citat pe Putin spunând că nu vor exista obstacole din partea Rusiei în ceea ce priveşte grupul de experţi care desfăşoară o misiune de anchetă privind atacul de luna trecută asupra închisorii din regiunea ocupată de Rusia din estul Ucrainei. Zeci de persoane au fost ucise.

Guterres a mai spus că a vorbit cu Putin şi despre centrala nucleară din Ucraina.

Putin i-a spus lui Antonio Guterres, secretar general ONU, că e posibilă o soluție diplomatică pentru Ucraina

Vladimir Putin i-a transmis în această seară secretarului general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, că încă este posibilă o soluție diplomatică pentru oprirea conflictului militar din Ucraina.

„Încă aşteptăm şi sperăm că vom putea obţine acorduri prin canale diplomatice”, a afirmat Vladimir Putin, citat de BBC News.

Liderul de la Kremlin a amintit că se înregistrase „un succes” cu ocazia reuniunii de la Istanbul, dar a subliniat că negocierile au ajuns în impas din cauza informaţiilor privind atrocităţile din Bucha, de la periferia Kievului. „A fost o provocare, armata rusă nu are nicio legătură cu aceste lucruri”, a subliniat Vladimir Putin, potrivit antena3.ro.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Raiffeisen Bank încheie primele luni ale anului cu 390 milioane de lei profit

Raiffeisen Bank a raportat în T1 2024 un profit de aproape 390 milioane lei ca urmare a majorării cheltuielilor operaționale, creșterii costurilor cu personalul,...

Amenzi de 4,6 milioane de euro pentru 29 de retaileri. Plus: deconectarea și telemunca în UE

Comisarul european pentru locuri de muncă şi drepturi sociale, Nicolas Schmit, a declarat, cu ocazia zilei de 1 mai, că telemunca şi deconectarea trebuie să...

Tarife pe litoral de 1 Mai. A înlemnit când i-a venit nota de plată pentru 4 sucuri și mâncare

Turiștii plecați pe litoralul românesc în aceste zile de vacanță au parte de surprize neplăcute, mai ales când le vine nota de plată. Mulți...
Ultima oră
Pe aceeași temă