20.4 C
București
joi, 25 iunie 2026
AcasăInternaționalScandalul petrolului ­rusesc contaminat

Scandalul petrolului ­rusesc contaminat

„Drujba” alimentează din 1964 cu petrol rusesc și kazakh foști sateliți sovietici, dar în prezent domnește discordia de la un capăt la altul al conductei. Scandalul a izbucnit la 19 aprilie, când Belarusul, principalul punct de joncțiune a aurului negru, și-a anunțat clienții din aval că produsul este contaminat cu substanțe clorate organice,  utilizate pentru curățarea puțurilor de extracție, dar care trebuie retrase imediat, fiind susceptibile să afecteze tot lanțul de transport și de transformare. Un vânt de panică a suflat printre cumpărătorii acestui petrol și și-au anulat comenzile, unul după altul. Belarusul a decis să nu mai accepte petrol care tranzitează prin conducta contaminată, decizie urmată imediat de Ucraina, Polonia și Republica  Cehă. 5 milioane tone de petrol au fost contaminate, în valoare estimată de Reuters la peste două miliarde dolari. Prejudiciul este considerabil pentru clienți, pentru țările de tranzit și pentru Rusia. Din cauza cantității de petrol contaminat va fi foarte costisitor de purificat, apoi trebuie curățată conducta în cauză, o muncă laborioasă, îndelungată și, de asemenea, foarte costisitoare. În această perioadă conducta este imposibil de folosit, ceea ce provoacă alte pierderi. Și există, desigur, și prejudiciul pentru imaginea Rusiei și a Transneft,  compania care asigură exportarea acestui petrol spre Europa Occidentală. Au fost deja arestate patru persoane ­deoarece pentru Rusia este în joc fiabilitatea petrolului național, o sursă de venituri ­absolut esențială.

Cursul barilului Brent a depășit 75 dolari joia trecută, după ce petrolul rusesc a devenit indezi­rabil în Europa. Importatorii și negociatorii caută petrol care vine pe cale maritimă din portul rus Ust Luga, la Marea Baltică, dar cel puțin cinci tancuri au fost refuzate la intrarea în porturi europene, unde sunt realizate sistematic analize. ­Norvegia, Arabia Saudită, ­Nigeria și Angola furnizează petrol, dar exporturile lor riscă să fie insuficiente, iar ca urmare cursul barilului Brent a depășit 75 dolari, cel mai înalt nivel din octombrie trecut. Riscul ­penuriei mondiale crește având în vedere și decizia SUA de a nu prelungi derogările acordate țărilor importatoare de petrol iranian. 

 

Cele mai citite

ADVERTORIAL: Lacrimi de bucurie. Fundația Sebastian Moise oferă copiilor vulnerabili un loc în tabăra de vară

În România anului 2026, vacanța de vară nu arată la fel pentru toți copiii. Unii își pregătesc rucsacul de tabără încă din primăvară. Alții...

Top 5 aparate de aer condiționat cu cel mai bun raport preț-calitate

Când vine vorba de aparate de aer condiționat, piața e plină de opțiuni, de la modele de buget, care fac strict treaba de bază,...
Ultima oră
Pe aceeași temă