25.7 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăInternaționalRusia desfăşoară sisteme de apărare antiaeriană S-400 în Arctica

Rusia desfăşoară sisteme de apărare antiaeriană S-400 în Arctica

Sistemele S-400 au fost desfăşurate în acest arhipelag, situat între mările Barents şi Kara, pentru a a înlocui sistemele S-300, mai vechi, a anunţat Flota de Nord, citată de agenţiile de presă ruse. “Trecerea la noile S-400 sporeşte în mod semnificativ în zonă controlul asupra spaţiului aerian în Arctica” de către armata rusă, a subliniat Flota de Nord.

Rusia îşi întăreşte de ani de zile infrastructurile militare în Arctica, unde dispune de mai multe baze moderne care pot funcţia autonom şi noi aerodromuri.

Sisteme S-400 de ultimă generaţie sunt deja desfăşurate în Arctica în regiunile Murmansk şi Arhanghelsk, precum şi în Republica Iacutia, potrivit presei ruse.

Pe lângă vastele sale rezerve de hidrocarburi, Arctica suscită interesul Rusiei datorită trecerii Nord-Est pe care speră să o exploateze pe viitor drept marea rută comercială ce leagă Europa şi Asia. Această rută maritimă, devenită mai practicabilă ca urmare a încălzirii climatice şi topirii gheţarilor, este menită să joace un rol în creştere în schimburile internaţionale.

În iulie, numărul doi din domeniul gazului în Rusia, Novatek, a anunţat că o doborât noi recorduri de rapiditate în ceea ce priveşte traversarea întinderilor de apă arctice, livrând gaz în China în numai 16 zile, jumătate din timpul necesar pe ruta tradiţională via Canalul de Suez.

La sfârşitul lui august, Rusia a lansat prima centrală nucleară plutitoare din lume, “Akademik Lomonosov”, menită să faciliteze dezvoltarea economică a Arcticii şi să alimenteze platformele petroliere din regiune.

Cele mai citite

Regele Charles, un an de la încoronare. Aniversare fără fast

Pe data de 6 mai se împlinește un an de la încornarea regelui Charles. Însă nu va fi o zi cu fast pentru Regele...

Ambasada britanică prezintă un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, în cinstea Paștelui ortodox

Ambasada Marii Britanii la București a creat un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, pentru a marca Paștele ortodox. Paddington este o jucărie de pluș...

Rusia – Ucraina, ziua 782. Rusia ar pregăti acte de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informații

Rusia ar pregăti "acte de sabotaj violente" în toată Europa, avertizează serviciile de informații occidentale. "Suntem de părere că riscul unor acte de sabotaj controlate...
Ultima oră
Pe aceeași temă