10 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăInternaționalReguli de acces la concertul Shakirei

Reguli de acces la concertul Shakirei

Shakira va susţine un concert, sâmbătă, 7 mai, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti. În deschidere vor cânta Smiley şi Bosquito.

Pentru o mai bună desfăşurare a evenimentului, organizatorii roagă posesorii de bilete să nu aibă asupra lor: sticle (inclusiv sticle de parfum peste 100 ml şi deodorante), bidoane de plastic, cutii de băutură, conserve sau alte alimente, artificii, bannere susţinute de beţe, spray-uri, scaune, arme, băuturi sau mâncare, obiecte contondente, animale de companie, lanţuri, aparate foto profesionale sau semi-profesionale (cu obiectiv detaşabil) sau aparate de înregistrare audio-video.

De asemenea, în caz de ploaie, accesul cu umbrele nu va fi permis, spectatorilor fiindu-le recomandat să-şi aducă pelerine de ploaie. În zona de concert, pentru eficientizarea accesului la bar, toate produsele vor fi comercializate în baza unor jetoane ce vor putea fi procurate de la punctele special amenajate în locaţie.    

Organizatorii au suplimentat biletele

Ca urmare a numărului impresionant de cereri de bilete înregistrate pentru concertul Shakira în ultimele zile, organizatorii au regândit planul locaţiei astfel încât să poată acomoda încă 500 de persoane în zona Gazon A. Biletele rămase disponibile, respectiv cele în Gazon B – 120 de lei, precum şi cele recent suplimentate în Gazon A – 180 de lei, vor putea fi achiziţionate de la punctele de vânzare autorizate (reţeaua magazinelor Diverta, magazinul Muzică, librăria Mihai Eminescu, Sală Palatului şi The Ark) precum şi de la casa de bilete Biletoo din Unirea Shopping Center (parter, aripă Călăraşi) şi de la casele de bilete amplasate în Piaţa Constituţiei, pe fiecare dintre cele două căi principale de acces (Bd. Libertăţii dinspre Calea 13 Septembrie sau Bd. Libertăţii dinspre Naţiunile Unite).

Accesul în zona de concert

-Până pe 08 mai, orele 07.00 – 23.00, circulaţia rutieră este restricţionată pe banda I în alveolele de lângă Piaţa Constituţiei, între Bd. Libertăţii şi Bd. Unirii;
 
 – Începând cu data de 7 mai, orele 13.00 şi până pe 8 mai, orele 6.00, circulaţia rutieră va fi restricţionată pe Bd. Libertăţii între Calea 13 Septembrie şi Bd. Naţiunilor Unite, precum şi pe Bd. Unirii între Bd. I.C. Brătianu şi Piaţa Constituţiei. 

Pe 7 mai, accesul publicului în zona de concert se va face începând cu orele 17.00, fie prin Bd. Libertăţii dinspre Calea 13 Septembrie, fie prin Bd. Libertăţii dinspre Naţiunile Unite, la fiecare dintre cele două porţi de acces urmând a fi amplasat şi un punct de vânzare a biletelor rămase disponibile. Accesul publicului în spaţiul de concert nu se va putea face dinspre Bd. Unirii.
 
 Accesul se va face pe baza biletului valid, la intrarea principală fiecare spectator urmând a primi o brăţară specifică pentru zona în care biletul oferă acces, respectiv golden VIP (prima categorie de preţ), cea de a doua categorie – 280 lei sau Gazon A. Atât biletul cât şi brăţara vor trebui păstrate pe toată durata concertului, ele permiţând ieşirea şi reintrarea în zona de concert. Posesorii de bilete în gazon B nu vor primi brăţara decât la ieşirea din zona de concert, şi doar dacă doresc să reintre în spaţiul de eveniment. Deoarece vor există mai multe puncte de control, spectatorii sunt rugaţi să nu deterioreze sau să-şi scoată brăţara, şi să păstreze asupra lor biletul. 
  Ca urmare a indisponibilităţii parcării din zona Pieţei Constituţiei, organizatorii recomandă folosirea mijloacelor de transport în comun. De asemenea, pentru evitarea aglomeraţiilor la intrarea în zona de concert, este recomandată folosirea ambelor căi de acces, începând chiar cu ora 17:00. Celor care deţin bilet în sectoarele A, C, E, F, I (prima categorie, Golden VIP) sau K, L, M, N (cea de a doua categorie), le este recomandat să folosească intrarea dinspre Calea 13 Septembrie, iar celor care au loc în sectoarele B, D, G, H, J din prima categorie, respectiv O, P, Q, R din cea de a două categorie, le este recomandat să folosească intrarea dinspre Bd. Naţiunile Unite.

 

Cele mai citite

Ciolacu urează românilor “Hristos a Înviat” și prezintă imagini în care arată că a fost la slujba de Înviere

Șeful Guvernului și al PSD, Marcel Ciolacu, le transmite românilor mesajul tradițional, "Hristos a Înviat", însoțit de imagini care atestă că a participat la...

Ce salarii aveau cu adevărat Nicolae și Elena Ceaușescu

Așa cum bine cunoaștem cu toții, până în urmă cu mai bine de trei decenii și jumătate, România s-a aflat sub jugul dictaturii...

Rusia – Ucraina, ziua 781. Rusia susține că “Formula de pace” va avea succes dacă Occidentul oprește livrările de arme pentru Ucraina

"Formula de pace" va avea succes dacă Occidentul oprește livrările de arme pentru Ucraina, susține purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria...
Ultima oră
Pe aceeași temă