12.2 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăInternaționalReacția NATO după summitul istoric dintre cele două Corei

Reacția NATO după summitul istoric dintre cele două Corei

„Este un prim pas. El este încurajator, însă trebuie înţeles că urmează încă o muncă foarte dificilă”, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la Bruxelles, în timpul unei reuniuni a miniştrilor afacerilor externe ai ţărilor membre.

„Cel mai important lucru este astăzi de a ne exprima bucuria pentru faptul că ei (liderii celor două Corei) s-au întâlnit şi chiar dacă mai e încă un drum lung de parcurs înainte de a ajunge la o soluţie completă pentru criza (coreeană) şi pentru problemele pe care le vedem în Peninsula Coreeană, cred că aceasta este o etapă foarte importantă”, a comentat Stoltenberg.

Liderii celor două Corei s-au întâlnit vineri în cadrul unui summit istoric după o strângere de mână simbolică pe linia de demarcaţie ce divizează peninsula.

Din partea UE, preşedintele Consiliului UE, Donald Tusk, a făcut o paralelă între situaţia din peninsula coreeană şi cea din Balcani, unde el a efectuat un turneu.

El a estimat într-o postare pe contul său de Twitter că evoluţiile din aceste regiuni arată că „imposibilul poate deveni posibil şi că acest lucru depinde în totalitate de voinţa şi curajul oamenilor”.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă