13.3 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăInternaționalPutin: „Nu am informaţii compromiţătoare despre Trump”

Putin: „Nu am informaţii compromiţătoare despre Trump”

„Nu avem informaţii despre ei şi nu ar putea exista nimic despre ei. Nu vreau să îl insult pe preşedintele Trump când spun acest lucru şi ar putea părea nepoliticos, dar înainte să anunţe că va candida la preşedinţie, el nu prezenta niciun interes pentru noi”, a afirmat Putin.

Mai devreme, în timpul unei conferinţe de presă comună cu Trump, Putin a evitat să răspundă când a fost întrebat dacă are informaţii compromiţătoare despre Trump şi familia sa. El a declarat că este vorba doar de „zvonuri”.

„Era o persoană bogată, dar există multe astfel de persoane în SUA. Făcea afaceri cu construcţii. A organizat concursuri de frumuseţe, dar nu s-a gândit nimeni că ar putea candida la preşedinţie. Nu a vorbit niciodată despre ambiţiile sale politice”, a declarat Putin.

De când Trump a candidat la preşedinţie în 2016, au existat speculaţii că Putin ar avea informaţii compromiţătoare despre el, zvonuri care s-au intensificat odată cu declanşarea anchetei privind amestecul Rusiei în alegerile prezidenţiale americane din 2016.

„Da, am auzit aceste zvonuri că am fi adunat informaţii compromiţătoare despre Trump atunci când a vizitat Moscova. Vă rog să nu luaţi în seamă aceste lucruri şi să nu vă mai gândiţi niciodată la ele”, a declarat preşedintele rus.

Totuşi, senatorul Jeff Merkley a declarat luni pentru BuzzFeed News că el consideră că Rusia are materiale compromiţătoare cu care îl şantajează pe preşedintele american.

Trump a fost de acord cu Putin şi a adăugat că dacă ar fi existat astfel de informaţii despre el sau familia sa, ar fi fost făcute deja publice. Preşedintele american l-a criticat şi pe agentul FBI, Peter Strzok, care a dat declaraţii despre implicarea sa în investigaţia privind Rusia.

„Dacă cineva s-a uitat la mărturia lui Peter Strzok în ultimele zile şi eu am văzut-o la Bruxelles, este o ruşine pentru FBI. Este o ruşine pentru ţara noastră. A fost o vânătoare de vrăjitoare”, a declarat Trump.

Cele mai citite

De ce să alegi călătoria cu autobuzul sau autocarul de la Bucureşti la Chişinău?

Călătoria cu autobuzul sau autocarul de la București la Chișinău poate fi o opțiune excelentă pentru cei care caută o modalitate confortabilă și accesibilă...

Europa Conference League în faza semifinalelor: Care sunt favoritele

Aston Villa, Fiorentina, Olympiacos și Brugges sunt echipele rămase în cursa pentru cucerirea trofeului UEFA Europa Conference League în acest sezon. Prima manșă a semifinalelor va avea...

Cine nu este eligibil pentru Start-up Nation

Ediția din anul 2024 a programului Start-up Nation aduce modificări semnificative față de edițiile anterioare, inclusiv în ceea ce privește potențialii beneficiari, anunță o...
Ultima oră
Pe aceeași temă