0.9 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăInternaționalProtest uriaș la Madrid contra intenției guvernului Spaniei de a acorda amnistie...

Protest uriaș la Madrid contra intenției guvernului Spaniei de a acorda amnistie pentru separatiștii catalani

Un protest cu circa 170.000 de participanți s-a desfășurat, în ziua de sâmbătă, 18 noiembrie 2023, în centrul Madridului, împotriva unei decizii controversate a guvernului Spaniei.

După ce, în noiembrie 2023, socialistul Pedro Sánchez a fost reconfirmat în funcția de premier („președinte al Guvernului”, conform titulaturii din Spania), el dorește să-și respecte una dintre promisiunile din campania electorală – aceea de a acorda o amnistie pentru liderii din Catalonia care au încercat să obțină independența acestei provincii a Spaniei. După tulburările separatiste din Catalonia, din anul 2017, în Spania au avut loc o serie de procese, care s-au finalizat prin pronunțarea de condamnări împotriva unor separatiști catalani.

Acesta este contextul în care 170.000 de spanioli au protestat la Madrid, la 18 noiembrie 2023, împotriva bunăvoinței premierului Sánchez față de separatiștii catalani. Unele dintre lozincile protestatarilor au fost „Sánchez, trădător”, „Sánchez, în închisoare!”, „Catalonia este Spania”. În mijlocul protestatarilor s-a aflat și liderul Partidului Popular (Partido Popular – PP), Alberto Núñez Feijóo. PP este un partid de dreapta care a fost principalul adversar al socialiștilor la alegerile din anul 2023.

Sánchez a reușit să rămână premier al Spaniei după ce, la alegerile din anul 2023, a beneficiat și de voturilor catalanilor. Dar aceste voturi le-a obținut în schimbul controversatei sale promisiuni electorale.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă