16.6 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăInternaționalPreședintele Franței: UE va dispărea dacă nu va fi gândită ca putere...

Președintele Franței: UE va dispărea dacă nu va fi gândită ca putere mondială

“Nu cred că dramatizez lucrurile, încerc să fiu lucid”, a spus şeful statului francez într-un interviu publicat joi în săptămânalul The Economist, subliniind trei mari riscuri pentru Europa: ca ea “să uite că este o comunitate”, “dezalinierea” politicii americane de proiectul european şi emergenţa puterii chineze “care marginalizează clar Europa”, a informat AFP, conform Agerpres.

“După 70 de ani, s-a reuşit un mic miracol geopolitic, istoric, civilizaţional: o ecuaţie politică fără hegemonie, care permite pacea. (…) Însă există azi o serie de fenomene ce ne pun într-o situaţie la marginea prăpastiei”, a insistat Macron, care vede de asemenea că UE “se epuizează în urma Brexit-ului”.

Preşedintele francez estimează în primul rând că “Europa a uitat că era o comunitate, considerându-se progresiv o piaţă, cu o teleologie care era expansiunea”. Potrivit şefului statului francez, este vorba de “o greşeală profundă, pentru că ea a redus anvergura politică a proiectului, începând cu anii 1990”.

Al doilea pericol îl reprezintă SUA, care rămân “marele nostru aliat”, dar care “privesc în altă parte”, spre “China şi continentul american”. Această basculare a fost amorsată de Barack Obama, estimează Macron, “însă pentru prima dată, avem un preşedinte american (Donald Trump) care nu împărtăşeşte ideea proiectului european, iar politica americană nu se mai aliniază la acest proiect”, potrivit liderului francez.

Nu în ultimul rând, reechilibrarea lumii vine la pachet cu emergenţa – vreme de 15 ani – a puterii chineze, care creează un risc de bipolarizare şi marginalizare clară a Europei. Şi la acest risc de “G2”, SUA/China, “se adaugă revenirea puterilor autoritare, în vecinătatea Europei, care ne fragilizează de asemenea foarte profund”, adăugă Macron, îndreptând degetul spre Turcia şi Rusia.

În consecinţă, el estimează că dacă europenii nu au “o trezire, o conştientizare a acestei situaţii şi o decizie care să sesizeze acestea, riscul este mare ca, pe termen lung, Europa să dispară geopolitic sau în orice caz să nu mai fie stăpâna propriului destin”. “Cred foarte tare că asta s-ar putea întâmpla”, a avertizat Macron.

Cele mai citite

Povestea șeicilor liberali veniți să se scalde în manelele din Dâmbovița

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru ca oamenii de rând să nu poată fi invidioși pe călătoriile președintelui Klaus Iohannis și pe cele ale președdintelui Partidului...

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim pe Otopeni. Cum va fi împărțită

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seara de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi...

Rusia – Ucraina, ziua 780: Moscova susține că armata Kievului a atacat Crimeea cu rachete cu rază lungă de acțiune

Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate...
Ultima oră
Pe aceeași temă