25.3 C
București
luni, 13 iulie 2026
AcasăInternaționalPremierul Ungariei cere Europei Centrale să-și apere valorile creștine

Premierul Ungariei cere Europei Centrale să-și apere valorile creștine

„Europa Occidentală a renunţat la Europa creştină şi în locul acesteia experimentează un Cosmos fără Dumnezeu, cu familii-curcubeu, cu migraţia şi societăţile deschise”, a susținut, în discursul său, premierul Viktor Orban.

Prin ideea familiilor curcubeu, premierul de la Budapesta a făcut aluzie la cuplurile LGBT, al căror simbol este un curcubeu. În privința migrației, se știe că Viktor Orban se opune permanent cotelor de refugiați reglementate la nivelul UE, iar Ungaria are măsuri dure la frontieră împotriva migranților ilegali.

Viktor Orban a ținut acest discurs cu prilejul participării la inaugurarea unui monument de comemorare a Tratatului de la Trianon, tratat prin care Ungaria susține că și-a pierdut două treimi din teritoriul ei istoric, inclusiv Transilvania.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Dominic Fritz: România are nevoie de un guvern curajos, iar dacă nu există majoritate, românii trebuie să decidă

Liderul USR, Dominic Fritz, a declarat, înaintea unei noi runde de consultări de la Cotroceni pentru desemnarea premierului, că România are nevoie de un...

Avertizare MAE pentru românii care merg în Italia: risc ridicat de incendii în Sardinia și Sicilia

Autoritățile române îi sfătuiesc pe turiști să evite deplasările în zonele afectate sau în cele unde există pericol iminent de incendiuMinisterul Afacerilor Externe a...

Ministerul Finanțelor a atras 877 de milioane de lei printr-o emisiune de obligațiun

Statul s-a împrumutat, luni, la o dobândă de 6,53% pe an, peste valoarea indicativă stabilită pentru licitația de luni.Ministerul Finanțelor a împrumutat în prima...
Ultima oră
Pe aceeași temă